Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
Vizite la credincioși români din Spania şi Portugalia
Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, a întreprins la începutul acestei luni mai multe vizite cu caracter misionar-administrativ în eparhia pe care o conduce, manifestându-şi grija pastorală pentru slujitorii şi credincioşii pe care îi păstoreşte.
În Duminica a 3-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, înconjurat de un sobor de slujitori, se arată pe site-ul obispadoortodoxo.es.
În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit textul evanghelic rânduit, subliniind faptul că omul trebuie să caute dreptatea lui Dumnezeu, deoarece prin dreptatea omenească nu putem dobândi Împărăţia cerurilor.
La final, părintele paroh Alexandru Gafiiuc a primit hirotesia întru sachelar pentru întreaga activitate misionar-pastorală desfăşurată în sânul comunităţii pe care o păstoreşte. Noul hirotesit i-a mulţumit ierarhului român acordarea rangului clerical, dar şi pentru împreună-slujire şi cuvântul de învăţătură şi i-a dăruit un toiag arhieresc.
Luni, 4 iulie, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a prezidat lucrările ședinței clericilor din Protopopiatul Sevilla. Evenimentul a fost găzduit de biserica parohiei din Almendralejo. În cadrul întrunirii, părintele Marius Morariu de la parohia din Granada a susținut referatul intitulat: „Isihasmul - mișcare spirituală de reunificare a puterilor minții/inimii prin concentrarea gândurilor”. În a doua parte a conferinţei au fost abordate aspecte legate de pastorație și administrație.
În cursul aceleiaşi zile, ierarhul a avut o întâlnire de lucru cu domnul José Maria Ramírez Morán, primarul orașului spaniol Almendralejo, în cadrul căreia au fost purtate discuţii în vederea obținerii unui spațiu de slujire pentru comunitatea ortodoxă română din Almendralejo. La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Timotei i-a dăruit edilului spaniol o icoană cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos.