Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă An omagial Suferința și boala - mucenicie contemporană

Suferința și boala - mucenicie contemporană

Galerie foto (1) Galerie foto (1) An omagial
Un articol de: Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu - 07 Aprilie 2024

Mulți dintre Sfinții Părinți din vechime, dar și dintre părinții duhovnicești contemporani învață că Raiul s-a umplut de sfinți nu numai în perioadele de prigoană și persecuție, ci și în zilele noastre, cu acei oameni care și-au dobândit mântuirea în grele pătimiri și suferințe, pe care le-au primit cu demnitate și noblețe sufletească și le-au purtat cu bucurie și cu îndelungă-răbdare. Ei sunt mucenici contemporani, sfinți ai zilelor noastre, casnici și bineplăcuți ai ­Tatălui ceresc, în a Cărui milă și-au pus nădejdea și în a Cărui purtare de grijă s-au încredințat deplin.

Sfântul Ioan Gură de Aur († 407), cel mai important orator al întregii creștinătăți, oferă în scrierile sale răspunsuri dătătoare de sens profund și de speranță, în legătură cu limitele suferințelor noastre, ale ajutorului sau mângâierii din partea lui Dumnezeu.

În cuvinte foarte adânci, Sfântul Ioan Gură de Aur învață că „viața de față e un teren de antrenament, o întrecere, o luptă, o topitorie și o vopsitorie a virtuții”. Și nimeni nu cunoaște mai bine decât omul cu căutare lăuntrică faptul că urmarea „îndeletnicirilor duhovnicești este a întâlni la tot pasul numai încercări”.

Observarea vieții și a realită­ților duhovnicești arată că suferin­țele sau bolile celor mai mulți dintre oameni sunt urmare a păcatelor personale și direct propor­ționale cu gravitatea acestora. Însă mult mai încercați decât aceștia sunt cei drepți, cu o viață bineplăcută Tatălui ceresc. La aceștia, necazurile sunt mai numeroase și mai grele, însă și răbdarea lor și ajutorul din partea lui Dumnezeu sunt depline.

Şlefuirea sufletului prin suferinţă

Cu încredere în înțelepciunea Părintelui ceresc, care nu face nimic inutil sau fără un folos spiritual înalt, Sfântul Părinte Îl compară pe Dumnezeu cu un bijutier, care, pentru a da frumusețe unui diamant, îl trece prin foc și flăcări, scoțând la lumină puritatea, frumusețea și valoarea lui. „După cum giuvaergiul toarnă aurul în cuptorul de topit și-l lasă să fie încercat la foc până vede că a ajuns cu totul curat, tot așa, arată scriitorul creștin, și Dumnezeu lasă să fie încercate în necazuri și suferințe sufletele oamenilor, până când ajung curate și limpezi; și culeg mult folos din această încercare. Deci și aceasta este un foarte însemnat chip de binefacere.”

Sfântul Ioan Gură de Aur face nuanțări și detalii foarte amă­nunțite, vorbind despre „încercări mari și încercări abia simțite, supărări grele și supărări ușoare, ispite mari și ispite mici”, dar ține să precizeze că „Dumnezeu nu îngăduie niciodată să fim ispitiți peste puterile noastre”.

În baza preștiinței și a înțelep­ciunii Sale suprafirești, Milostivul Dumnezeu nu aduce niciodată asupra noastră necazuri și dureri „peste puterile noastre”, ci pe măsura acestora și tot El „ne dă și calea de ieșire din ea, ca s-o putem răbda”, urmărind, astfel, curățirea de păcatele pe care le-am săvârșit și dobândirea mântuirii.

În același timp, capacitatea de a suporta boala sau durerea este o experiență pur subiectivă, fiind diferită de la un om la altul. Ceea ce numește știința durerii (algeziologia) „pragul de suportabilitate a durerii” este influențat de expe­riența de viață și de valorile morale ale fiecăruia. Sfântul Ioan Gură de Aur surprinde acest adevăr, arătând că „nu atât firea lucrurilor, ci starea sufletească a omului face necazurile ce se abat peste noi mari sau mici”. Însă la fel de adevărat este și faptul că Dumnezeu nu numai că nu ne încearcă peste puterile noastre de a suporta, dar care se lărgesc pe măsura experienței noastre cu durerea, ci mai mult, este necontenit alături de omul aflat în suferință și pe patul bolii. „Dumnezeu, spune Părintele antiohian, nu numai că nu ne lasă să cădem în încercări mai mari decât puterile noastre, dar chiar în încercările care vin peste noi pe măsura puterilor noastre, chiar în acelea El este lângă noi ca să ne ajute și să ne întărească, dacă noi mai întâi facem tot ce stă în puterea noastră, de pildă, dacă suntem râvnitori, dacă ne punem nădejdea în El, dacă-I mulțumim, dacă primim totul cu îngăduință, dacă răbdăm. Nu numai în primejdii mai mari decât puterile noastre, dar chiar în cele pe măsura puterilor noastre avem nevoie de ajutorul de sus, dacă vrem să le înfruntăm curajos”.

Iar îndemnul Sfântului Părinte este: „Să nu ne tulburăm, dar, să nu ne descurajăm când suntem supuși încercărilor. Dacă giuvaergiul știe cât timp trebuie să lase aurul în cuptor și când să-l scoată, și nu-l lasă să stea până se strică sau arde de tot în foc, cu mult mai mult Dumnezeu știe aceasta; și când vede că am ajuns curați, ne scoate din încercări, ca nu cumva, din pricina mărimii și mulțimii relelor, să ne împiedicăm și să cădem. Să nu ne necăjim, deci, nici să fim mici la suflet de cădem în vreo nenorocire neașteptată, ci să ne lăsăm în voia Celui ce cunoaște bine necazul nostru, ca să ne curețe prin foc sufletul, cât timp va voi El. Face aceasta spre folosul și câștigul celor încercați”.

Dumnezeu îl mângâie pe cel aflat în suferinţă

Creștinul adevărat, încercat și călit în cuptorul suferințelor și al bolilor știe că nu este singur niciodată și simte ajutorul din partea lui Dumnezeu, pe potriva dificultăților întâmpinate, a răbdării arătate și a rugăciunii înăl­țate. Sfântul Ioan arată că, pe măsură ce se înmulțesc și se intensifică durerile și bolile, „cu atât ne sporește mângâierea și avem mai bune nădejdi despre cele viitoare”. În suferințele noastre nu trebuie să privim doar la greutate și apăsarea lor, cât mai ales „să avem în vedere și cununile și răsplățile”.

Un astfel de creștin, arată Sfântul Ioan Gură de Aur, știe că „nu vor veni peste noi nici boala, nici sărăcia, nici necinstea, nici lipsa de roade, nimic din cele ce par a fi pline de tristețe, ci vom avea necontenit bucurii curate și sfinte și vom dobândi și bunătățile cele viitoare”.

Referindu-se la limitele încercărilor și ale suferințelor noastre, Sfântul Ioan arată că Dumnezeu, deși ar putea să o facă, nu încetează necazurile și nu înlătură durerile noastre înainte de a ne fi curățit deplin de păcate și de a ne vedea că ne-am schimbat cu adevărat viața, întorcându-ne de la păcat la virtute și, astfel, că suntem statornici în alegerea și osteneala noastră. Ceea ce ne recomandă Sfântul Părinte să facem este „să lăsăm în seama Lui, dar, grija de a hotărî sfârșitul nenorocirilor noastre, iar noi să continuăm de a trăi cu sfințenie. Lucrul nostru este reîntoarcerea la virtute; iar lucrul lui Dumnezeu este de a pune sfârșit suferințelor noastre. El dorește mai mult ca tine însuți sfârșitul acestui foc, dar El așteaptă ca să fii mântuit”. Mai sintetic și poetic, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă „să lepădăm toate suferințele noastre la sânul lui Dumnezeu” și să cerem prin rugăciune ajutorul Lui, așteptând răsplata Sa, nu doar în această viață, cât mai ales în lumea și în viața viitoare.

Așadar, se cuvine ca bunul creștin să le primească atât pe cele frumoase și ușoare, dar și pe cele grele și dureroase ca venind din partea aceluiași Părinte Bun și Iubitor, care dorește mântuirea sufletului nostru, știind, potrivit Sfântului Ioan, că răsplata noastră și cununile pe care le vom primi „se înfrumusețează și se înmulțesc pe măsură ce nenorocirile noastre se măresc și se grămădesc”, căci „cu cât va fi mai grea boala, cu atât mai strălucitoare va fi și cununa”, căci răbdarea în suferință grea și îndelungată, ne învață Sfântul Părinte, este „o desăvârșită cunună de ­mucenic!”.