„Pe patul spitalului, omul are mai mult timp pentru el și Dumnezeu”

Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Profesor Doctor Dorin Hociotă”, din București, este o unitate medicală unde mii de oameni vin anual pentru a-și trata problemele de auz. Unele, mai grave, necesită intervenții chirurgicale sau tratamente de lungă durată. Ca în orice spital, sunt bolnavi care simt nevoia unei apropieri de Dumnezeu și au încredere că, prin rugăciune, starea lor de sănătate va deveni mai bună. Până în 2007, institutul nu a avut o capelă, iar slujbele se țineau într-o sală de curs. Situația este alta acum, grație preotului de caritate Rică Teodor Berbece.

Înființat în anul 1972 sub denumirea de Centrul Medical de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL, acum Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Profesor Doctor Dorin Hociotă” este un spital public. Unitatea medicală poartă numele celui care i-a pus bazele, profesor doctor Dorin Hociotă. Anul trecut, în 2023, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea profesorului, care a venit pe lume la data de 23 ianuarie 1923, la Sibiu.

Capela cu hramurile Sfinților Nicolae și Gheorghe, construită în patru ani

Capela acestui spital este, de fapt, o adevărată bisericuță, unde pacienții își găsesc liniștea. Pot participa la slujbele săvârșite de părintele Rică Teodor Berbece, se pot spovedi și împărtăși, pune o lumânare sau pur și simplu medita în bisericuța aflată chiar la intrarea în institut.

„Această capelă a fost construită în perioada 2003-2007, este relativ nouă. În 2003 am început demersurile pentru a obține autorizațiile de construire și apoi în 2004, chiar în primăvară, am sfințit locul pentru construirea capelei. Până atunci slujeam într-o sală de curs în spital. Era foarte greu, ștergeam tabla, catedra, aveam un fișet acolo, în sala de curs, unde erau depozitate cărțile de cult, veșmintele, vasele de cult, era total nepotrivit. Pentru pacienți poate era mai comod acolo, în interior”, a apreciat părintele Teodor Berbece.

Apariția capelei poate părea întâmplătoare, dar ca orice lucru sau eveniment de pe lume, lăsat de Dumnezeu, nu este deloc așa. Biserica cu hramurile Sfântului Nicolae și al Sfântului Gheorghe a devenit o adevărată mărturisire de credință a unui om de bine.

„În 2003 am fost la înmormântarea bunicii ctitorului bisericii și după înmormântare, la masa de pomenire, la parastas, ctitorul bisericii și-a povestit un vis pe care l-a avut, cum că i-ar fi promis lui Dumnezeu că va construi o biserică. Atunci am găsit potrivit să-i spun dorința mea de a construi o capelă a spitalului. Acesta s-a consultat cu asociatul firmei pe care o conducea, iar de Buna Vestire, în 2003, am primit această veste, că vom construi capela. Am depus actele la Primărie, iar în 2004, pe 2 martie, am sfințit locul. Am avut destul spor la lucrări, am mers destul de bine încât de primul hram, în 2005, de Sfântul Nicolae, am săvârșit și prima Liturghie, în condiții mai austere, dar capela era totuși acoperită. Am continuat după aceea cu picturile, cu mobilierul, cu dotările. Am avut spor, astfel încât, la al doilea hram, cum se zice, la 23 aprilie 2007, de Sfântul ­Gheorghe, am avut slujba de ­târnosire”, a povestit părintele Rică Teodor Berbece.

Preot de caritate de 24 de ani, părintele Rică Teodor Berbece alină suferințele bolnavilor prin rugăciune

Despre sine, părintele Rică Teodor Berbece spune că își dorea să devină preot la sat, însă Dumnezeu a avut alte planuri, astfel că acum alină suferințele prin rugăciunile făcute la capul bolnavilor din spital ca și cum ar intra în sufletul fiecărei case de pe ulițele de la țară.

„Sunt preot de caritate din 20 iulie 2000. Atunci am fost hirotonit preot și activitatea am început-o la 1 august, în același an, după ce am făcut practica la Catedrala Patriarhală. Eu când am plecat la seminarul teologic, în 1988, am plecat cu gândul de a deveni preot la sat. A fost visul meu, dar Dumnezeu a rânduit altfel, drumurile au mers astfel încât nu am reușit să ajung într-un sat, am ajuns într-un spital. Am tot atâtea paturi de bolnavi câte case sunt în satul meu, în jur de 250”, a mărturisit părintele, care își dedică majoritatea timpului bolnavilor de la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Profesor Doctor Dorin Hociotă”.

Omul în suferință are nevoie de mângâiere, de încurajare, iar lucrul acesta se poate face în spital

Poate că de-a lungul celor peste 20 de ani de preoție, ar fi putut alege alt drum, poate colbul drumurilor din mediul rural sau o parohie de la oraș, însă părintele Rică Teodor Berbece a vrut să facă voia Domnului, convins fiind că este calea cea dreaptă.

„În Evanghelia Înfricoșă­toarei Judecăți, unul dintre cele șase criterii pentru judecata universală este cercetarea bolnavilor. Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând această Evanghelie, ne amintește faptul că Mântuitorul nu este foarte exigent la judecata universală. El nu ne cere să vindecăm pe cei bolnavi, deși medicii chiar se ocupă de asta, el ne cere doar să le aducem o mângâiere pentru că omul în suferință are nevoie de o mângâiere, de un cuvânt bun, de o încurajare, de un sfat, de o îndrumare și în felul acesta, prin activitatea pe care o desfășor în spital, se poate face efectiv. Dacă într-o parohie sunt câțiva bolnavi, aici parohia este un spital, la care se adaugă și personalul, bineînțeles. Dacă la începutul activității cadrele medicale erau puțin reticente, în timp am devenit de-al casei și s-au legat multe relații de prietenie frumoase și au devenit medicii mult mai deschiși în ceea ce privește activitatea mea aici. Spre exemplu, când merg să ung cu ulei sfințit de la Taina Sfântului Mas­lu pe bolnavi, în primul rând, vin și cadrele medicale, cu natu­ralețe, vor să fie cu toții binecu­vântați. De asemenea, când merg cu Agheasma mică, la fel, sunt invitat să stropesc și cabinetele și faptul că acolo văd icoane este un lucru îmbucurător, sunt oameni credincioși, în mare parte”, a mai spus părintele Rică Teodor Berbece. 

Oamenii aflați în spital, în suferință, au mai mult timp pentru ei și pentru Dumnezeu

La Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Profesor Doctor Dorin ­Hociotă” sunt tratate și persoane care au probleme oncologice pe partea de ORL. Părintele a asistat și la adevărate minuni, cazuri care s-au vindecat, dar și la drame ale bolnavilor.

„Cazurile extreme sunt cele oncologice. Sunt unele cazuri care s-au vindecat, iar oamenii după o internare îndelungată au reușit să meargă acasă, alții însă au pierdut această luptă, dar au plecat spovediți și împărtășiți. Dacă a fost o trecere lină și au avut oarecum posibilitatea să se pregătească atât ei, cât și familia, atunci drama lor nu este atât de mare, cu această credință a Învierii. Am întâlnit cazuri în care oamenii nu prea au fost apropiați de Biserică, fie din cauza fostului regim, fie din cauza profesiei, a preocupărilor, a lipsei de edu­cație. Aici, pe patul spitalului, omul are mai mult timp pentru el și pentru Dumnezeu. Pe lângă tratament, omul are timp să mediteze, să se gândească la trecut, la sensul existenței, la cum au trecut anii și ce au realizat. Sigur, se gândesc la lucruri bune și mai puțin bune. Au fost cazuri care se declarau creștini orto­docși, dar nu se spovediseră niciodată, nu au avut această experiență și faptul că au reușit să facă prima împărtășanie, să se spovedească pentru prima dată de la Botez, a fost așa, ca o reconvertire și o șansă de a-L descoperi pe Dumnezeu, o șansă în plus”, a punctat preotul de caritate.

Boala oncologică,o mucenicie a durerii, a suferinței

Boala mileniului și preponderent a ultimului secol, cancerul, este o boală a muceniciei, a apreciat părintele Rică Teodor Berbece. Oamenii se pot mântui prin durere, crede preotul de caritate, care își folosește timpul și cunoștințele spre a le aduce bolnavilor alinare.

„Spunea Sfântul Cuvios Paisie că boala aceasta a secolului, a mileniului, cancerul, este de fapt o nouă mucenicie. O mucenicie a durerii, nu neapărat o mucenicie sângeroasă, dar o mucenicie a sufe­rinței. Noi trebuie să vedem sensul lucrurilor pe care ni le dă Dumnezeu, căci sensul de multe ori ne scapă. Să vedem ce vrea Dumnezeu prin asta, nu cumva să fim alături de El? Acum, că suntem în post, mulți bolnavi nu pot posti, dar le spun că postul bolnavului este boala, este suficient. Renun­țarea la cuvinte urâte, la fapte rele, în post trebuie să învățăm mai mult să renunțăm la anumite lucruri, să ne spovedim, să ne împărtășim. Trebuie să postim cu vederea, să postim cu urechile, să nu mai vorbim chiar orice și oricum. Dacă ­facem aceste lucruri o să vedem că și postul alimentar capătă altă importanță”, a arătat părintele ­Rică Teodor Berbece, preot de caritate la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Profesor Doctor Dorin Hociotă”.