Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în jurul anului 1300, din părinți creștini greci, iubitori de Dumnezeu, ceea ce l-a făcut să fie râvnitor al împlinirii poruncilor lui Hristos. Ocupația lui de bază era ne
Sfântul Proroc Daniel şi Sfinţii trei tineri Anania, Azaria şi Misail
Sfântul Proroc Daniel era din tribul lui David şi a fost dus de tânăr în robia babiloniană, împreună cu alţi tineri, la porunca regelui Nabucodonosor II (605-562 î. Hr.). În Babilon s-a integrat, acumulând ştiinţele vremii, fapt pentru care a ajuns să ocupe funcţii importante la curtea regelui Babilonului. În acest timp, el nu a uitat de credinţa strămoşilor săi. Această credinţă l-a scăpat pe Daniel din gura leilor, în groapa cărora fusese aruncat. El a dat dovadă de multă înţelepciune în deciziile luate la dregătoria lui şi de aceea a fost respectat şi de către regii care i-au urmat lui Nabucodonosor, babilonieni sau persani. Astăzi pomenim şi pe sfinţii trei tineri, prieteni ai lui Daniel, pe numele lor babiloniene Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care au fost pârâţi regelui Nabucodonosor că nu se închină idolilor din acea ţară. Pentru aceasta ei au fost aruncaţi, ca pedeapsă, într-un cuptor de foc. Prin credinţa lor şi cu ajutorul lui Dumnezeu, cei trei tineri nu au păţit nimic, iar regele s-a încredinţat şi mai mult de fidelitatea lor, oferindu-le dregătorii mai înalte.