Întâlnind versetul din Înțelepciunea lui Solomon (7, 27) în Epistola pascală I, 1 din anul 329, a Sfântului Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (Sapientia, Iași, 2013, p. 114), cu referire la
Întâlnind versetul din Înțelepciunea lui Solomon (7, 27) în Epistola pascală I, 1 din anul 329, a Sfântului Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei (Sapientia, Iași, 2013, p. 114), cu referire la
„Zis-a Domnul: Adevărat grăiesc vouă, că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și hulele câte vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de
Am auzit, am și citit, desigur, cu toții despre diverse păcate, dar nici unul nu are o aură atât de înfricoșătoare precum „păcatul împotriva Sfântului Duh”, pentru că acesta, zice Scriptura, nu se va
În peisajul editorial românesc începe să-și facă din ce în ce mai vizibilă prezența Editura Spandugino, nu doar prin eleganța cărților tipărite, ci mai ales prin autorii și titlurile pe care le
În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu
În această zi, Duminica a opta după Paşti, prăznuim Sfânta Cincizecime. Şi această sărbătoare am luat-o din cărţile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de şapte,
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 39 „Prin Duhul inimile se înalță, cei neputincioşi sunt conduşi de mână, cei ce
Cunoscutele cuvinte ale Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, „Scopul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt”, reproduse în zilele noastre cu ușurință de foarte mulți creștini familiarizați cu o
În Duminica Rusaliilor am sărbătorit momentul istoric al Cincizecimii, când peste Sfinții Apostoli S-a pogorât în chipul limbilor de foc cea de-a treia Persoană a Preasfintei Treimi, Duhul Sfânt, iar în
Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire care adăpostește moaștele Sfântului Ioan cel Nou, s-a bucurat în Duminica Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, cunoscută și ca Duminica
Sărbătoarea Cincizecimii vine să plinească răstimpul pascal și să înnoiască în noi și cu noi marea taină a Bisericii, Trup al lui Hristos și Templu al Sfântului Duh, comunitate harismatică a mărețelor
La 50 de zile după Învierea Domnului, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea, care în popor se mai numește și Rusaliile, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit u
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Vine ceasul când oricine vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Și acestea le vor face pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. Iar acestea vi
Strâns legată de primele veacuri creştine, teologia de limbă siriacă oferă până astăzi o fascinantă perspectivă asupra experienţelor duhovniceşti trăite în Hristos. Între numeroasele descrieri prin care
Revărsarea Harului Duhului Sfânt este permanent prezentă în Biserică, aceasta fiind plină de Preasfânta Treime, după cum spunea odinioară Origen, iar scriitorii inspiraţi, de demult, asceții, care au trăit
Pentru noi, creştinii ortodocşi, Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi Întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Care alcătuiesc Sfânta Treime, Căreia ne rugăm în fiecare zi: „Preasfântă Treime,
Conținutul experienței martirice creștine are valențe doctrinare: hristologice și pnevmatologice, pe de o parte, iar pe de alta, eclesiologice, misteriologice și, nu în ultimul rând, eshatologice. De aceea,
După modelul chenotic absolut, revelat întregii umanităţi în Iisus Hristos (Filipeni 2, 5-7), Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, răstignit, omorât şi înviat, pentru ca însuşi omul să devină dumnezeu - conform
Arhim. Mihail Daniliuc A șaptea lună din calendar, care este aproape de epilog, ne-a adus multe bucurii duhovnicești prin proslăvirea, alături de sfinții din panteonul
Zis-a Domnul: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, și pe Tatăl Meu L-ați fi cunoscut; dar de acum Îl cunoașteți pe El și L-ați și
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină