Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Reţete rapide şi gustoase cu garam masala

Reţete rapide şi gustoase cu garam masala

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Monahia Ecaterina Vicleanu - 29 Aprilie 2024

Garam masala este un amestec de 32 de condimente și mirodenii, fiind utilizat la prepararea diverselor rețete. Deşi are specific indian, a devenit tot mai popular în lumea întreagă, nu doar pentru arome, ci şi pentru efectul pozitiv asupra organismului, numărându-se printre alimentele cu cea mai ridicată cantitate de antioxidanți. Este foarte versatil în bucătărie, putând fi folosit de la condimentarea mâncărurilor şi până la aromatizarea dulciurilor, a cafelei, brioșelor etc.

Rețete

Ciuperci cu garam masala 

Ingrediente: 500 g ciuperci, 500 g roșii cuburi în bulion, 2 cepe, 2 ardei grași roșii tăiați cuburi, 200 g boabe de porumb, 1 linguriță pastă de ghimbir, 4 căței de usturoi zdrobiți, 1 ardei iute tocat, 1 lingu­riță de chili pulbere, 1 linguriță garam masala pulbere, 3 linguri de ulei, sare și coriandru tocat. Preparare: În uleiul încins în prealabil într-o tigaie wok, se pune ceapa tocată cuburi şi se căleşte 2-3 minute; apoi pasta de ghimbir și usturoiul zdrobit, care se călesc timp două minute; se adaugă ardeiul iute, chili, roșiile în bulion, se amestecă și se lasă la fiert 5 minute; se pune apoi garam masala, ardeiul gras și ciupercile tocate felii şi se mai lasă să fiarbă 10 minute, amestecând din când în când. După ce au fiert ciupercile, se adaugă porumbul, coriandru tocat, se amestecă bine și se dă deoparte. Se poate servi cu orez simplu.

Dovlecei cu garam masala 

Ingrediente: 2 dovlecei fără coajă și semințe, tăiat cubulețe, 3 căței de usturoi, 4 cm de ghimbir ras, 3 cepe tocate, 4 linguri pastă de tomate, 2 lingurițe turmeric, 2 lingurițe garam masala, 4 căni de apă, 1 cană de orez basmatic, 5 linguri ulei de porumb, sare după gust. Preparare: În uleiul încins în prealabil într-o tigaie wok se pun usturoiul și ghimbirul, care se lasă să se călească puțin, apoi se adaugă ceapa şi se lasă alte 3-4 minute la călit; se adaugă apoi turmericul, garam masala, pasta de tomate şi se mai lasă la călit puțin, după care se adaugă dovleceii tăiați cuburi, sarea și apa; se lasă la fiert 5 minute şi se adaugă orezul, după încă 5 minute de fiert, se oprește focul și se lasă să stea 15 minute cu capacul pus, după care se poate servi asezonat cu pătrunjel verde. 

Citeşte mai multe despre:   Rețete  -   Rețete de post