Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Prima asociație a pacienților cu boli endocrine
Zilele acestea a fost lansată prima asociaţie a pacienţilor cu boli endocrine din România, numită „ENDO Pacienţi”, care își propune să susţină drepturile şi nevoile acestei categorii de pacienți și să contribuie la informarea populației în privința modului în care bolile endocrine pot fi prevenite.
În acest scop, vor fi organizate evenimente și grupuri de suport pentru pacienți, la care vor participa și medici. Cei interesați se pot înscrie gratuit completând un formular online pe pagina de Facebook a asociației. Dintre bolile endocrine, cele mai frecvente sunt diabetul, hipertiroidismul, hipotiroidismul, tiroidita Hashimoto, insuficiența suprarenală (boala Addison) și boala Cushing. (I. N.)