Până în 2027 infrastructura principală de irigaţii va fi reabilitată integral, iar sistemul va fi capabil să irige circa 2,2 milioane de hectare, potrivit ministrului agriculturii. Un alt obiectiv avut în vedere
Taxă de trecere la podul Feteşti-Cernavodă
Taxa de trecere aplicată pentru utilizarea podului peste Dunăre la Feteşti-Cernavodă va fi introdusă de luni, iar pentru autoturisme aceasta va fi de 10 lei, inclusiv pentru cele de teren, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Taxa plătită de proprietarii de motociclete, inclusiv cele cu ataş, va fi de 7 lei, microbuzele, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată sub 12 tone vor plăti 35 de lei, iar autobuzele, autocarele, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu maximum trei axe (inclusiv) - 47 de lei. Tarifele se aplică pentru vehiculele înmatriculate în România şi în alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs.