Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 24 mai o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului de liberă
Despăgubiri pentru întârzierea trenurilor
Călătorii de pe căile ferate din Uniunea Europeană îşi pot deconta 25% până la 100% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute şi dacă, astfel, creează pagube pasagerilor. În România, călătorii pot solicita aceste facilităţi începând cu data de 3 decembrie 2019. Dacă în țara noastră s-ar aplica acum această prevedere, CFR Călători ar da faliment în câteva ore, scrie Mediafax, acesta fiind argumentul în baza căruia Guvernul de la Bucureşti a obţinut, anul trecut, o derogare de la aplicarea respectivului regulament european.