Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Critici asupra agriculturii din Deltă bazate pe subvenții

Critici asupra agriculturii din Deltă bazate pe subvenții

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 17 Mai 2024

Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității solurilor sau la intrarea în declin a populaţiilor de peşti, arată un raport publicat de o organizație de mediu. În spațiul public au mai fost discuții în legătură cu subvențiile APIA pentru recoltarea stufului din Deltă. Guvernatorul Rezervaţiei Delta Dunării spunea atunci că recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei și este o activitate tradiţională care se desfăşoară în beneficiul localnicilor.

Conform analizei WWF, în prezent, în Deltă sunt cinci zone agricole care acoperă aproape 40.000 de hectare de teren. Multe dintre aceste terenuri sunt arendate către companii private pentru o perioadă de până la 30 ani. „Deşi aceste companii fac profituri uriaşe, doar o mică parte din ele ajunge la comunităţile locale”, arată realizatorii raportului. 
Raportul susține că amenajările de incinte agricole realizate prin îndiguiri, lucrări încurajate de subvenţiile agricole acordate în Deltă, „sunt punctul de plecare care a dus la situaţia de azi, în care fertilitatea solurilor a scăzut, populaţiile de peşti au intrat în declin, iar mijloacele tradiţionale de trai au ajuns să fie ameninţate”. Activiştii de mediu atrag atenţia că, în cazul Deltei, agricultura bazată pe subvenţii va extinde inechităţile sociale şi va stimula preluările de terenuri.

Organizația critică statele UE care direcţionează, anual, între 34 şi 48 de miliarde de euro din subvenţiile europene către activităţi care dăunează naturii, multe în agricultură. „Până la 60% din banii alocaţi Politicii Agricole Comune, totalizând 32,1 miliarde de euro pe an, sunt cheltuiţi de statele UE pentru activităţi care încurajează agricultura nesustenabilă. Aceste practici distrug habitatele naturale, oferind doar un sprijin minim fermierilor către o tranziţie echitabilă la practici sustenabile”, potrivit WWF.

Tema subvențiilor agricole din Deltă a mai fost pe agenda publică acum câteva luni, când a fost pusă sub semnul întrebării legalitatea acordării lor pentru recoltarea stufului. La acea vreme guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD), Bogdan Bulete, menționa că firmele care au activități agricole în Deltă trebuie să aibă permise de recoltare şi autorizaţii de mediu. „Ne asigurăm că activitatea este în primul rând sustenabilă, pe baza unui studiu făcut de Institutul de Cercetare de la Tulcea”, preciza guvernatorul, conform Agerpres. 

„Recoltatul stufului este o activitate tradiţională, se desfăşoară în beneficiul localnicilor, iar exploatarea în scop comercial a stufului e făcută de localnici. Această activitate asigură echilibrul ecologic. De la an la an, luciile de apă se restrâng, pentru că această resursă regenerabilă rămâne nerecoltată, iar acum sunt zone în care 90% din suprafaţa unui lac este acoperită de stufărişuri”, spunea guvernatorul Bogdan Bulete. (C. Z.)

Citeşte mai multe despre:   agricultură