Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 24 mai o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului de liberă
Belgia, blocată de grevă
Belgia era blocată, ieri, de o grevă în întregul sector public, sindicatele protestând mai ales împotriva reformei sistemului de pensii. Începând de miercuri-seară, nici un tren, autobuz, tramvai sau metrou nu a mai rulat. În grevă au intrat şi lucrătorii serviciilor poştale, cei din sistemul de învăţământ şi gardienii din închisori, care au fost înlocuiţi ieri cu poliţişti. Ieri dimineaţă, pe autostrăzile din Belgia se înregistrau deja ambuteiaje pe o lungime totală de peste 300 de kilometri.