Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Ziua mondială a poeziei sărbătorită la Iași
La Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei - Mitropolitul” din Iași va fi marcată, în 21 martie 2024, Ziua mondială a poeziei. Evenimentul va debuta cu un moment muzical pregătit de Mihaela Popa și Paula Rusu, profesoare la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, urmat de lecturi publice susținute de trei poete „Alecart”, care vor citi din propriile poezii. De asemenea, scriitoarea Mariana Codruț va susține un recital poetic, întâlnirea încheindu-se cu un dialog pe tema poeziei, moderat de profesorii Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu, coordonatorii Clubului de lectură „Alecart”, informează muzeulliteraturiiiasi.ro. Muzeul Național al Literaturii Române Iași propune publicului, pe întregul an 2024, un proiect cultural care se va desfășura la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei - Mitropolitul” şi care va deveni „Casa cu Arcade - Casa cu Poezie”, marcându-se astfel sărbătorirea a 400 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei (1624-1693), considerat autorul primei noastre cărți „de intenție poetică”.