Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Muzeul Cotroceni, deschis de 1 Mai
Muzeul Naţional Cotroceni își așteaptă vizitatorii în data de 1 Mai pentru a admira saloanele oficiale, apartamentele familiei regale, expoziția multimedia „A fost odată la Cotroceni”, dar şi cea de-a 22-a ediție a Salonului Artelor Decorative. Vizitarea se va face doar pe bază de programare, fie prin e-mail la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro, fie telefonic la numerele 021-317.31.07 și 0725.518.381. (A. D.)