Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
Cartografii sonore la Muzeul Hărților
Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi invită publicul, vineri, 19 aprilie 2024, de la ora 18:00, la un recital de chitară inclus în stagiunea „Cartografii Sonore. Concertele MNHCV IX”, organizat în parteneriat cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România. Chitariștii Costin Soare și Ioan Bănescu vor prezenta un program interesant care cuprinde dansuri din repertoriul tradiţional de duo de chitare, alături de lucrări inedite scrise de compozitori români. Lucrarea serii va fi „Harta Regatelor Spaniei și Portugaliei” de Johann Homann, de la 1720. (A. D.)