În ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s‑au reunit în Sala
În ajunul hramului istoric al Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfinților Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei s‑au reunit în Sala
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit duminică, 19 mai, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. În cadrul slujbei, monahul Roman Bobu,
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
Academia Tehnică Militară „Ferdinand 1” a marcat vineri, 17 mai, împlinirea a 75 de ani de continuitate și excelență în învățământului politehnic militar. În mijlocul membrilor Senatului Universitar și al celor din corpul profesoral al academiei s-a aflat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit o slujbă de binecuvântare și a transmis un cuvânt de felicitare din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Se împlinesc 132 de ani de la trecerea în veșnicie a ilustrului ierarh Melchisedec Ștefănescu († 16 mai 1892), prilej de aducere aminte și de cinstire a memoriei sale, dar și de cultivare a valorilor autentice ale Ortodoxiei și neamului românesc. „Această figură de uriaş al spiritualităţii noastre” a rămas pentru totdeauna în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române, mai întâi ca ierarh implicat în procesul de dobândire a Unirii Principatelor, de obținere a independenței și mai apoi a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi cu o laborioasă activitate în Sfântul Sinod, dar și ca om de ştiinţă cu o însemnată operă istorică.
În Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași a avut loc miercuri, 15 mai, deschiderea oficială a Simpozionului internațional „Dumitru Stăniloae”, la care a luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ajuns la a XI‑a ediție, Simpozionul internațional „Dumitru Stăniloae” este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, în acest an desfășurându‑se sub tematica: „Binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului... Cuvânt, comunicare, terapie”. Ea a fost abordată teologic de profesioniștii domeniului și interdisciplinar de către specialiști consacrați din țară și străinătate.
La Palatul Patriarhiei au debutat miercuri, 15 mai, lucrările Adunării generale a membrilor Eurodiaconia, cu tema „Diaconia și democrația”. În cadrul întâlnirii, un grup divers de experți din mai multe țări europene au analizat legăturile dintre sărăcie și democrație, împărtășind strategii pentru a veni în sprijinul comunităților sărace. În a doua parte a zilei, participanții au vizitat cele mai importante instituții sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, care zilnic vin în sprijinul mai multor persoane nevoiașe. De asemenea, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a primit oficial statutul de membru deplin în Eurodiaconia. Lucrările se vor încheia vineri, 17 mai.
La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
În fiecare an la 21 mai Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. Prăznuirea lor de astăzi se datorează rolului major pe care l-au avut în istoria creștinismului. Sfântul Constantin este cel care a dat libertate creștinismului. În timpul domniei lui începe transformarea Imperiului Roman dintr-un stat păgân în unul creștin. Împărăteasa Elena este cea care a descoperit Sfânta Cruce la Ierusalim, având un rol determinant în politica în favoarea creștinismului pe care a dus-o fiul ei, împăratul Constantin cel Mare.
Recent s-a comemorat centenarul nașterii unui mare stareț al străvechii lavre a Neamțului, arhimandritul Irineu Cheorbeja, născut la 24 aprilie 1924 în satul Popești, comuna Farcașa, din ținutul Neamțului,
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 și instaurarea administrației românești în Banat, la 3 august 1919, începe o perioadă de reorganizare administrativă a acestei străvechi provincii și de înființare a u
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, visul preoților, intelectualilor și credincioșilor bănățeni a fost acela de a reactiva străvechiul scaun eclesiastic al Timișoarei și de a construi o catedrală măreață, simbol al Ortodoxiei românești din acest colț de țară. „Plinirea vremii” pentru înfăptuirea celor două idealuri a venit abia în anul 1936, când Episcopul Andrei Magieru al Aradului a sfințit piatra fundamentală a catedralei, și în anul 1939, când a fost înființată Episcopia Timișoarei. Anul acesta se împlinesc opt decenii de la atacul barbar lansat de aviația nazistă asupra Catedralei Mitropolitane din Timișoara și de la salvarea ei de la distrugere prin puterea lui Dumnezeu.
Evangheliile ni-L prezintă pe Hristos grăind ucenicilor și mulțimilor, învățându-i pe toți cele cu privire la acel mod de viețuire în această lume, apt să-l ducă pe om în Împărăția lui Dumnezeu.
S-a vorbit adesea, pe bună dreptate, despre moartea martirică a părintelui Daniil Sandu Tudor, petrecută în închisoarea de la Aiud (17 noiembrie 1962). La doar câteva zile distanță, se săvârșea din această
Pe șantierul Catedralei Naționale apar în această perioadă noi schimbări pe mai multe planuri. Icoana „Pantocrator” din turla centrală a fost finalizată. La exterior se lucrează la cupoletele și
De multe ori în spaţiul public se vorbeşte despre Biserica Ortodoxă Română fără o cunoaştere exactă a organizării ei. Pentru a descoperi acest lucru, fiecare dintre noi este doar la un clik distanţă:
Viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost o continuă întâlnire cu lumea, îndeosebi cu cei bolnavi, pe care îi tămăduia cu puterea Sa dumnezeiască. Sfintele Evanghelii consemnează o parte din vindecările pe care Domnul Hristos le-a făcut celor suferinzi. Boala face parte din viața noastră, a fiecăruia. Dar ea poate deveni împovărătoare dacă o trăim în singurătate și abandon și dacă nu este însoțită de rugăciune și solidaritate frățească. Persoanele bolnave se simt de cele mai multe ori singure, iar gesturile simple pentru ei pot fi foarte importante. O vizită poate face persoana bolnavă să nu se mai simtă singură, iar puțin dialog cu aceștia poate fi un adevărat medicament. Pornind de la Pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă pe fiecare dintre noi: „Mergi şi fă şi tu asemenea”.
Cu mâna Ta, din cerul sfânt, Coboară pacea pe pământ,
Dezbaterea privind rolul teologiei în învățământul public revine periodic în atenția societății civile din România. În contextul unei secularizări tot mai pronunțate din ultimii ani, s-au înmulțit
Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit luni, 20 mai, în ajunul praznicului Sfinților Împărați Constantin și Elena, festivitatea de premiere a câștigătorilor
Mâine dimineață, 21 mai, în marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, de la ora 7:00 vor fi scoase în procesiune și depuse spre cinstire în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei raclele cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, l-a primit luni, 20 mai, în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe prof. Horia Dijmărescu, cadru didactic în cadrul Departamentului de
Luni, 20 mai 2024, în intervalul orar 16:00-20:00, va fi săvârșită Slujba Privegherii, în interiorul Catedralei Patriarhale, de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal, alături de
Pelerini din întreaga țară au venit duminică, 19 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, care și‑a cinstit în mod deosebit hramul închinat Femeilor
În Duminica a treia după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a binecuvântat paraclisul Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” - Galata din Iași. După ofi
Duminica Mironosiţelor a adus bucurie duhovnicească în comunitatea din Mândra, judeţul Sibiu, când Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit Biserica
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost prezent sâmbătă, 18 mai, în parohiile Căianu Mic și Spermezeu di
În Duminica a 3‑a după Sfintele Paști, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit în Duminica Mironosițelor la Altarul de vară amenajat în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din
În Duminica a 3‑a după praznicul Învierii Domnului, numită „a Mironosițelor”, 19 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan
Arhiepiscopia Râmnicului l‑a sărbătorit duminică, 19 mai, pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul eparhiei și ctitorul Catedralei Arhiepiscopale din Râmnicu Vâlcea, unde a fost săvârșită
În Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, Parohia Cracăul Negru din comuna nemțeană Crăcăoani, Protopopiatul Târgu Neamț, a îmbrăcat haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate au avut ocazia
Sâmbătă, 18 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent în mijlocul credincioșilor din satul Chiticeni, Parohia Fundeni, Protopopiatul Bacău, pentru a binecuvânta încheierea lucrărilor de
Duminica a 3‑a după Paști (a Mironosițelor) a fost o zi deosebită pentru obștea de maici a mănăstirii vrâncene Rogozu. În biserica așezământului monahal cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit duminică, 19 mai, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din orașul Galați, care și‑a sărbătorit cel de‑al
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit duminică, 19 mai, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” a Parohiei
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 15-19 mai 2024, la Craiova s-a desfășurat Olimpiada națională interdisciplinară „Cultură și spiritualitate românească”. Deschiderea oficială a avut loc miercuri, 15 mai, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”.
Duminica a 3‑a după Paști, închinată Sfintelor Femei Mironosițe, a fost o zi de aleasă bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Cârnecea, județul Caraș‑Severin, întrucât în mijlocul lor a
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani, va fi resfințită duminică, 26 mai. Slujba va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor
Credincioșii Bisericii Domniţa Bălaşa, Paraclis Patriarhal, din centrul Capitalei, s‑au bucurat să‑l aibă în mijlocul lor duminică, 19 mai, pe Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar
Locașul de cult ridicat în comunitatea din Cisnădioara a fost târnosit sâmbătă, 18 mai, de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. În aceeași zi, ierarhul a
Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești‑Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla ce adăpostește mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul, aflată în patrimoniul acestei mănăstiri. Delegația a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, alături de părintele arhim. Sebastian Serdaru, starețul mănăstirii, de părintele arhim. Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, de obștea mănăstirii și de pelerinii veniți să se închine.
În legătură cu situația canonico‑juridică a fostului preot Emilian Prodan, facem cunoscut faptul că, potrivit adresei nr. 378/12.04.2024 a Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Galaction a aprobat cererea de retragere pentru totdeauna din activitatea clericală a fostului preot Emilian Prodan. Astfel, începând cu data de 26 martie 2024, fostul preot Emilian Prodan a revenit la statutul de laic, în conformitate cu prevederile art. 134, alin. 1, lit. c) şi art. 134, alin. 4 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Ca orice popor, și noi, românii, avem calități și defecte. Nimeni nu e perfect. Unul dintre defectele noastre este că uităm prea ușor. Am uitat, de pildă, cum am trăit înainte de Decembrie 1989. Și i-am
Știu că istoria contrafactuală nu are mare căutare ca gen științific, nici nu am această pretenție, însă... Ce s-ar fi întâmplat dacă Nicolae Ceaușescu, despotul României, ar fi trăit până în anul
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, avându-se
(Catedrala Patriarhală, luni, 1 ianuarie 2024) Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 9 februarie 2023, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea
Încă de la început, Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi
Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte instituții importante din România și Uniunea Europeană, a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat
Ediţia cu numărul 5.000 a Ziarului Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, este tipărită la puţin timp după intrarea acestei publicaţii în cel de-al optsprezecelea an de activitate (2005-2022).
În perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale
Pe fondul actual al crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 16 mai - 1 iulie 2022, pe platforma online
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 15 aprilie - 15 mai 2022, pe platforma online
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 01-14 aprilie 2022, pe platforma online
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În această perioadă, pe platforma online
Pe fondul prelungirii crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat amplele sale acțiuni social‑filantropice. În această perioadă, pe platforma online
Pe fondul dramei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale filantropice destinate refugiaților ucraineni sosiți în România și în
Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat
Întrucât se vehiculează în ultimul timp tema impozitării Bisericii, ca și cum aceasta împreună cu toate celelalte culte religioase din România nu ar plăti impozite, facem următoarele precizări: În esență este vorba despre raportul stat - culte religioase, nu doar despre raportul stat - Biserica Ortodoxă Română. Acest raport este perfect fundamentat constituțional.
(Acest acatist se citește de la Paști până la Înălțarea Domnului) Condac 1: Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele