Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani, va fi resfințită duminică, 26 mai. Slujba va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor
Slujire arhierească în oraşul Panciu
Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, s-a aflat, marţi, în mijlocul credincioşilor din Parohia Chicera, a oraşului vrâncean Panciu. Chiriarhul locului a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi a binecuvântat lucrările de restaurare care s-au desfăşurat în ultimii ani la lăcaşul de rugăciune. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul "Cantabile" al Liceului Teoretic "Ioan Slavici" din Panciu. (M.N.)