La Catedrala Patriarhală au debutat în această seară, 20 mai, cu slujba Privegherii, evenimentele liturgice și duhovnicești dedicate hramului istoric al lăcașului de rugăciune de pe Colina Bucuriei, închinat Sf
Manifestări dedicate omagierii Armatei Române la Timișoara
Miercuri, 22 octombrie 2020, la Timișoara au debutat o serie de activități dedicate Zilei Armatei Române, care au continuat până la data de 25 octombrie, inclusiv. La Monumentul Ostașului Român din Parcul Central al Timișoarei a avut loc ceremonia depunerii de coroane întru cinstirea memoriei ostașilor români care și-au jertfit viața pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și reîntregirea neamului.
Apoi, cadrele militare s-au deplasat pe esplanada Catedralei Mitropolitane, unde au fost întâmpinate de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului. Ierarhul a binecuvântat tricolorul și pe toți ofițerii și soldații Brigăzii 18 Infanterie Banat. Slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc a fost oficiată apoi de către preoții și diaconii Catedralei Mitropolitane.
Tricolorul românesc a fost purtat, în zilele următoare, prin județele din vestul României, iar duminică, 25 octombrie, a ajuns la Monumentul Ostașului Român de la Carei, județul Satu Mare.
În fiecare an, la 25 octombrie, în baza Decretului nr. 381 din 1 octombrie 1959, se sărbătorește Ziua Armatei Române. La această dată se celebrează victoria finală pentru eliberarea Transilvaniei de Nord din 25 octombrie 1944.