Jumătate de mileniu în istoria bisericii domneşti din Piatra Neamţ

• E-mail
• Print
• RSS
• digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz
• Text

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ, cunoscută sub numele de „Sfântul Ioan“ - Domnesc, este unul dintre cel mai bine păstrate monumente dintre ctitoriile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare Pisaniile vorbesc despre existenţa unei Curţi Domneşti în vecinătatea bisericii z Biserica păstrează o bogată colecţie de patrimoniu cultural z În turnul-clopotniţă al acestei biserici s-a nevoit, timp de 26 de ani, cel mai cunoscut pelerin român, moşul Gheorghe Lazăr

„Acropola oraşului Piatra! Acesta este numele cel mai potrivit ce se cuvine colinei din oraş, unde pitorescul reliefului se îmbină armonios cu arhitectura din timpul lui Ştefan cel Mare… Aşadar, pe capătul ultimei terase a Bistriţei şi, desigur, pe urmele unei vechi cetăţi medievale, domnitorul care, cum spunea şi legenda, a zidit tot atâtea mănăstiri şi biserici câţi ani a domnit şi câte războaie a purtat victorios, a construit aici o curte cât o cetate de mare, întărită cu ziduri, şi a înălţat în interiorul incintei o strălucită biserică… adevărată operă arhitecturală…“ (Vasile Drăguţ, „Monumentele istorice din Mitropolia Moldovei şi Sucevei“).

Multisecularul târg al pietrei există deodată cu Ţara Moldovei şi e aşezat la o răscruce de drumuri comerciale şi strategice, ce străbăteau întreaga Moldovă. Străvechiul său nume, Piatra, provine de la înfăţişarea pietroasă a locului. Se spune că, în vechime, Muntele Pietricica ar fi fost lipsit de vegetaţie, ca şi muntele vecin, Cozla (în slavonă, „capră“), drept pentru care, slavii i-au zis Kamena (piatră).

Documentele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare îl numesc, simplu, târgul Piatra. Această aşezare a atras atenţia sfântului voievod al Moldovei, vizionar şi organizator care, în prima parte a domniei, a ridicat aici o curte domnească fortificată.

Curte domnească şi biserică

Prima menţiune, deşi ulterioară întemeierii, se află în actul de danie al lui Ştefan cel Mare către Mănăstirea Tazlău, ce cuprindea câteva sate „care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra“ (20 aprilie 1491). Astăzi, se mai păstrează câteva fragmente din zidul de incintă, situat la nord de clădirea Liceului „Petru Rareş“ şi la sud de Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc. Pe acelaşi platou, în imediata apropiere a Curţii Domneşti, dar înconjurată de o incintă proprie, se află Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc, care s-a păstrat în mare parte în forma sa iniţială.

Curtea Domnească, biserica şi turnul au fost împrejmuite cu zid de piatră, aşa cum se poate vedea în partea de sud şi în spatele Liceului „Petru Rareş„, pe strada Meteorului. Poarta de intrare se afla pe locul actualului sediu al Băncii Naţionale, aşa cum indică stampa rămasă de la Gheorghe Asachi, din 1847. Curtea domnească a avut rolul ei până după domnia lui Vasile Lupu. Însă timpul şi neglijenţa unora au dus la dispariţia ei, astfel încât în anul 1893, pe temelia fostei Curţi Domneşti s-a construit Liceul „Petru Rareş“. Astăzi, subsolul liceului este subsolul fostei curţi domneşti.

Turn-clopotniţă cu aşezare strategică

Conform pisaniei, duhul lui „Io Ştefan Voievod“ (Io, particulă derivată din Ioan, care avea semnificaţia de cel ales de Dumnezeu pentru a domni, folosită mai întâi în diplomaţia bizantină), se simte la Piatra Neamţ şi, mai mult ca oriunde, aici, la Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc, ctitoria sa. Conform aceleiaşi pisanii, biserica a fost ridicată din 15 iulie 1497 până la 11 noiembrie 1498, turnul-clopotniţă fiind zidit un an mai târziu.

Acest sfânt locaş, împreună cu bisericile din Borzeşti şi Războieni, are ceva specific. În exterior, contrastul dintre sobrietatea zidurilor de piatră, vivacitatea coloristică a brâurilor de cărămizi şi discuri smălţuite, cu şiruri de ocniţe care se suprapun într-o simetrie deosebită, creează efecte policrome care încântă vederea.

Conform pisaniei, turnul-clopotniţă al bisericii a fost construit la 1499, în timpul domniei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Funcţionând şi ca turn de strajă, locaţia sa a fost aleasă cu multă pricepere şi meşteşug, căci avea vedere luminoasă către întreaga luncă a Bistriţei, iar străjerii puteau cuprinde cu vederea şi valea pe care, spre răsărit, porneau drumurile ce duceau la Cetatea Neamţului şi la târgul Romanului, iar spre miazăzi, spre zona Bacăului.

Catapeteasma -combinaţie de stil baroc şi bizantin

De-a lungul istoriei, biserica domnească din Piatra Neamţ a suferit mai multe valuri de intervenţii şi reparaţii. Călătorul catolic Bandini (1513-1650) scrie că a găsit la Piatra două biserici din lemn şi una din piatră, aceasta din urmă fiind „maltratată“ în urma ultimelor restaurări. Intelectualul pietrean Semaca vede în cuvântul „maltratare“ deschiderea arcadei de centru dintre naos şi pronaos.

Părintele Dumitru Chiţimuş, parohul bisericii „Sfântul Ioan“ - Domnesc din oraşul de la poalele Pietricicăi, ne-a explicat că, în secolul al XVIII-lea, bisericii i s-a adăugat un pridvor care, din cauză că nu se încadra în stilul arhitectonic, la intervenţia istoricului Nicolae Iorga, a fost dărâmat în anul 1937. Între anii 1871 şi 1873, biserica a fost cuprinsă de un nou val de reparaţii interioare şi exterioare. A fost împodobită cu o nouă catapeteasmă, sculptată în stil baroc de Gherasim Monahul şi Tănase Săpătorul. Icoanele din catepeteasmă au fost pictate în stil neobizantin de Constantin Basarab, ucenicul lui Nicolae Grigorescu şi Panaite Mavrodin. Tot ei au pictat în ulei pe pânză tabloul ctitorilor Ştefan şi Maria Voichiţa. În anul 1937, Carol Zani a acoperit biserica cu ţiglă, acest acoperiş fiind reînnoit între timp.

Valori de patrimoniu

Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piatra Neamţ păstrează importante valori bisericeşti, cum sunt candelabrele din cristal de Boemia (donate de Nicu Albu în anul 1837), icoana Domnului binecuvântând Sfântul Potir, a Sfintei Treimi, a Sfântului Ioan Botezătorul şi icoana hramului, o cruce în filigran de argint (secolul al XIX-lea), altă cruce mică, din argint filigranat (1819), un potir de argint (secolul al XIX-lea), o serie de cărţi vechi: pomelnicul-manuscris al dascălului Atanasiu, din 1792, o Sfântă Evanghelie (Mănăstirea Neamţ, 1821), o alta din 1854 (Sibiu) şi alta de la Buzău, „Mântuirea păcătoşilor“ (manuscris din 1820), Biblia de la Blaj (1795), Pidalionul (Neamţ, 1854).

Un important document pentru Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc este un Tetraevanghelier, aflat în Muzeul de Istorie al României, din Bucureşti. Scris la Putna, în 1502, de ieromonahul Spiridon, acest manuscris poartă menţiunea că a fost lucrat din porunca lui Ştefan cel Mare pentru „biserica sa cu hramul «Sf. Ioan», de la curţile sale de pe Bistriţa“, ridicându-se la valoarea unei adevărate opere de artă prin ornamentaţia bogată şi miniaturile care înfrumuseţează textul. Cu prilejul săpăturilor efectuate în jurul bisericii au fost descoperite morminte vechi, cărămizi smălţuite, fragmente de vase, monezi de argint şi obiecte din metal. Bogăţia şi calitatea acestui material arheologic ne îndreptăţesc convingerile că această Curte Domnească şi biserică s-au bucurat de o atenţie deosebită din partea marelui voievod.

Locatarul turnului-clopotniţă al Bisericii domneşti din Piatra Neamţ

În turnul clopotniţă al Bisericii „Sf. Ioan“ - Domnesc din Piatra Neamţ, s-a nevoit timp 26 de ani moşul Gheorghe Lazăr. Credinciosul Gheorghe Lazăr este modelul adevăratului pelerin român. Prin trăirea sa cu totul aleasă, el formează un exemplu unic în viaţa duhovnicească a Bisericii noastre din ultima sută de ani.

Moşul Gheorghe Lazăr, cum i se spune până astăzi, s-a născut în comuna Şugag, judeţul Alba, în anul 1846. Când avea 24 de ani, părinţii săi l-au căsătorit şi i-au lăsat moştenire toată averea lor. A trăit lângă soţia sa aproape 20 de ani, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu cinci copii. Ducea o viaţă creştinească aleasă, în muncă cinstită, în rugăciune, în post şi milostenie, îndeletnicindu-se cu creşterea vitelor.

În anul 1884, s-a dus să se închine la Mormântul Domnului şi a rămas la mănăstirile din pustiul Iordanului şi al Sinaiului un an de zile. Apoi s-a nevoit un an şi jumătate în Muntele Athos, după care s-a întors în ţară. A mai trăit câţiva ani în familie, şi-a pus copiii în rânduială, iar în anul 1890 a plecat în pelerinaj la mănăstirile Moldovei.

După ce s-a închinat la toate sfintele lăcaşuri, moşul Gheorghe s-a stabilit definitiv în oraşul Piatra Neamţ, unde s-a nevoit ca un adevărat sihastru în clopotniţa lui Ştefan cel Mare din mijlocul oraşului. Aici s-a ostenit singur, în post şi rugăciune, vară şi iarnă, fără foc, fără pat, fără încălţăminte, trăind din darul lui Dumnezeu şi din mila oamenilor. A plecat la Hristos la 15 august 1916, fiind înmormântat în cimitirul oraşului. În vara anului 1934, osemintele sale au fost aşezate în gropniţa Mănăstirii Văratic.