Eveniment editorial|Vineri, 28 Martie 2008

Primul volum apărut la Editura „Basilica“: „Foame şi sete după Dumnezeu“ - o carte pentru Postul Mare

„Cartea de faţă, Foame şi sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului, pe care o publicăm la Editura «Basilica» a Patriarhiei Române, urmăreşte trei direcţii principale: 1) o mai bună cunoaştere a vechimii postului în istoria umanităţii şi în viaţa Bisericii; 2) o subliniere a importanţei postului în pregătirea credincioşilor pentru marile sărbători ale Bisericii, mai ales pentru Sfintele Paşti; 3) o redescoperire mai sigură a postului ca izvor de bucurie şi de sfinţire a vieţii creştine.

În acelaşi timp, această carte este o călăuză spirituală în urcuşul duhovnicesc interior al credincioşilor ortodocşi spre lumina Sfintelor Paşti, spre bucuria Învierii lui Hristos, întrucât acest urcuş este el însuşi înviere sau ridicare a omului din moartea şi mormântul păcatului ca existenţă posesivă şi egoistă, pentru a redobândi libertatea de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe oameni în fapte bune“. (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)

Volumul cuprinde o serie de predici grupate în următoarele capitole:

I. O PRACTICĂ VECHE ŞI O ŞCOALĂ MEREU NOUĂ -

Originea şi evoluţia postului

II. UŞILE POCĂINŢEI - PORŢILE CERULUI DESCHISE ÎN INIMI -

III. ÎNCEPUTUL PRIMĂVERII DUHOVNICEŞTI -

Binefacerile postului

IV. TREPTELE URCUŞULUI SPRE ÎNVIERE -

Săptămânile Postului Mare -

V. DE LA ÎNVIEREA LUI LAZĂR LA ÎNVIEREA LUI HRISTOS -

Săptămâna Sfintelor Patimi - pridvorul Sfintelor Paşti

Volumul „Foame şi sete după Dumnezeu. Înţelesul şi folosul postului“ poate fi procurat:

- în reţeaua librăriilor Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;

- prin comandă pe internet, la adresa: www.editurapatriarhiei.ro/magazin.php;

- comandă telefonică la 021/406.71.93; 021/406.71.94, int. 208.

 

Ultimele ştiri

Evanghelia de Duminică

  • Iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele - lumina vieţii creştine
    Iubirea-fata-de-Dumnezeu-si-de-aproapele---lumina-vietii-crestine

    Duminica a XV-a după Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46 În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot ...

  • Haina de nuntă cerească - lumina sufletului curat
    Haina-de-nunta-cereasca---lumina-sufletului-curat

    Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Mt. 22, 1-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: asemănatu-s-a împărăţia cerurilor unui împărat care a făcut nuntă fiului său şi a trimis pe slujitorii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei nu au vrut să vină. Iarăşi a mai trimis ...

  • Slujitorii răi pierd împărăţia lui Dumnezeu
    Slujitorii-rai-pierd-imparatia-lui-Dumnezeu

    Evanghelia Duminicii a XIII-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul: Ascultaţi pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie şi a împrejmuit-o cu gard; apoi a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a ...

  • Viaţa veşnică se dobândeşte prin milostenie
    Viata-vesnica-se-dobandeste-prin-milostenie

    Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii (Tânărul cel bogat) Matei 19, 16-26 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un tânăr oarecare şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El i-a zis: de ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu; iar dacă ...

  • Iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu
    Iertarea-aproapelui-ne-face-milostivi-ca-Dumnezeu

    Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35 Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând ...

  • Credinţa, rugăciunea şi postul alungă demonii
    Credinta-rugaciunea-si-postul-alunga-demonii

    Duminica a X-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23. "În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii ...

  • Credinţa puternică învinge încercările vieţii
    Credinta-puternica-invinge-incercarile-vietii

    Evanghelia Duminicii a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare a Mântuitorului şi potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor, Iisus ...

  • Darurile se înmulţesc prin binecuvântare
    Darurile-se-inmultesc-prin-binecuvantare

    Evanghelia Duminicii a VIII-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor şi a peştilor). Matei 14, 14-22 În vremea aceea, Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I S-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta ...

  • Credinţa în Hristos aduce vindecare
    Credinta-in-Hristos-aduce-vindecare

    Evanghelia Duminicii a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum) Matei 9, 27-35. În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit ...

  • Credinţa celor milostivi ajută pe cel bolnav
    Credinta-celor-milostivi-ajuta-pe-cel-bolnav

    Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 "În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi S-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte fiule; ...

  • Bunătatea lui Hristos eliberează oamenii de răutatea demonilor
    Bunatatea-lui-Hristos-elibereaza-oamenii-de-rautatea-demonilor

    Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea a doi demonizaţi) Matei 8, 28-34; 9,1 "În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că l-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige ...

  • Iubirea lui Hristos trezeşte în păgâni credinţă milostivă
    Iubirea-lui-Hristos-trezeste-in-pagani-credinta-milostiva

    Duminica a IV-a după Rusalii. (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13. "În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum, iată că s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi grăind: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şi-l voi tămădui. Dar sutaşul, răspunzând, a ...

  • Căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prioritate a vieţii veşnice
    Cautarea-Imparatiei-lui-Dumnezeu-prioritate-a-vietii-vesnice

    Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 "Zis-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine, este întuneric, ...

  • Chemarea Apostolilor pregăteşte taina Bisericii
    Chemarea-Apostolilor-pregateste-taina-Bisericii

    Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a Sfinţilor Români) Mt. 4, 18-23 "În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a ...

  • Sfinţii, lucrarea Duhului Sfânt în lume
    Sfintii-lucrarea-Duhului-Sfant-in-lume

    Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) Matei 10, 32-35, 37-38, 19, 27-30 "Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi ...

Calendarul zilei

„Intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Şi venind ucenicii la El, L-au deşteptat zicând: «Doamne, ...
„Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşealele şi prin păcatele voastre, în care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum ...
„Risipind bogăţia darului părintesc, în desfătări mi-am cheltuit viaţa, dându-mă după gândurile cele rele ale păcatului; şi cu dulceaţa poftei îndulcindu-mă, m-am asemănat animalelor celor neînţelegătoare prin călcarea mântuitoarelor porunci. Dar Tu, Cel ce ...
Salată de icre de post Ingrediente: 1 cană griş, 3 căni suc de roşii dulce, 1 cană de ulei, 3 cepe *** Sucul de roşii se pune la foc mic să clocotească, după care se ...
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou Ilarion s-a călugărit din tinereţe, supunându-şi patimile trupeşti cu înfrânare. Pentru viaţa curată, a fost hirotonit preot şi apoi a fost ales egumen al mănăstirii Pelichit, în Asia. Într-o ...

Agenda creştinului

Ce este milostenia şi ce importanţă are ea în viaţa creştinului? Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că, la judecata din urmă, Mântuitorul nu aminteşte ...
Păcatele personale pot fi uşoare sau păcate grele. Păcate uşoare se numesc acele păcate prin care credinciosul, dintr-o slăbiciune a voii şi a cunoaşterii sale, se abate de la legea morală şi de la calea ...
Întrucât se apropie comemorarea a 19 ani de când a trecut la Domnul monahul Nicolae Steinhardt (30 martie 1989), vă aducem în vedere o lucrare apărută la Editura Mănăstirii Rohia în anul 2006: „Dăruind vei ...
Odată, avva Ştefan era foarte bolnav şi doctorii l-au silit să mănânce carne. El avea un frate, foarte evlavios, care trăia potrivit poruncilor lui Dumnezeu. S-a întâmplat să vină fratele lui chiar atunci când bătrânul ...
Facerea 1, 5: „Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.“ Aflăm, din Sfânta Scriptură că Dumnezeu, în ziua întâi, a făcut ...
Concordatul este o înţelegere semnată între papă, în calitate de conducător al statului şi al Bisericii Romano-Catolice, cu statul pe teritoriul căruia se aflau credincioşi romano-catolici în vederea reglementării statutului lor. Întrucât Biserica Romano-Catolică din ...

Opinii

EDITORIAL: Cum se vede binele la televizor
Nu e de nici un folos, se pare, pentru ţară, să fii deştept

Văd tot mai mulţi oameni...
Puternici fără violenţă
Peste 2.000 de persoane, majoritatea tineri, au urmărit la Bacău (Sala Sporturilor), marţi, 25 martie, spectacolul „Streetlight“, susţinut de grupul internaţional de...
Am citit pentru dumneavoastră: Terorismul soft nu iartă pe nimeni...
„O comunicare a lui Geert Lovink despre evoluţia „culturii internet“ încearcă să configureze o „teorie a blogging-ului“, adică a foarte răspânditei specii...

Jurnalul Trinitas TV   Duminica, 25 Iulie 2010

Top articole

  • Azi
  • Ieri
  • 7 zile

Arhivă

Vremea

Bucuresti

Înnorat
Temperatura: 22°C
Umiditate: 20%
Vânt: v la 14 km/h

jo

Senin
4°C | 24°C
vi

Senin
9°C | 24°C


Parţial Însorit
9°C | 23°C
du

Senin
9°C | 24°C

SATI - Studiul de audienta si trafic internet