E-mail
Print
RSS
G-bookmarks
Live
Technorati 
Predarea Religiei în sistemul de învăţământ public, un act de dreptate şi o necesitate permanentă
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Prezenţa disciplinei Religiei în sistemul de învăţământ public nu reprezintă o inovaţie sau un „model românesc“, ci un act de dreptate, bazat pe cultura românească europeană, şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral - socială a elevilor.
Religia - parte integrantă a culturii europene
Integrarea ţării noastre în structurile europene nu poate reprezenta un motiv pentru excluderea Religiei din învăţământul public, sub pretextul armonizării legislaţiei româneşti cu normele comunitare. În primul rând, Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele oferite de acest domeniu, nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent şi nu putem preţui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă vizuală şi muzicală în marea lor majoritate inspirate de credinţa religioasă. Nu este drept să ştergi, în numele laicităţii, secole de istorie şi cultură inspirate de credinţa religioasă. Nu putem mutila sufletul Europei, ignorând capodoperele din arhitectură, pictură, sculptură, literatură sau muzică, pentru a susţine o pretinsă emancipare bazată pe vidul spiritual al secularizării. Nu putem înlocui niciodată valorile constante ale Religiei cu modele efemere ale umanismului autosuficient şi antireligios.
Aceasta explică de ce în marea majoritate a ţărilor europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public, având un rol recunoscut şi apreciat în societate, cu implicaţii profunde în dezvoltarea socio-culturală. În ţara noastră nu s-a promovat un „model românesc“, incompatibil cu legislaţia europeană. Potrivit Constituţiei României, art. 32 (7), „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege“, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor Uniunii Europene. Învăţământul are un caracter confesional în Austria, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Germania, iar un specific general în Olanda, Suedia, Norvegia sau Danemarca. Potrivit Legii învăţământului 84/1995, art. 9 (2) şi actualului proiect de lege art. 10 (2), (3), elevii din România au dreptul să nu frecventeze orele de Religie, situaţie întâlnită şi în Italia, Cehia, Grecia sau Austria, dar Religia este propusă ca parte din curriculum. Astfel, legislaţia din România respectă normele europene şi promovează un sistem de învăţământ comparabil cu cel existent în majoritatea statelor Uniunii Europene.
Continuitatea predării Religiei în şcolile româneşti
Uniunea Europeană încurajează prin principiul „unităţii în diversitate“ păstrarea identităţii naţionale, a tradiţiilor locale şi a valorilor formate de-a lungul secolelor şi nu urmăreşte o nivelare artificială şi sterilă, o distrugere a specificului cultural din acest continent. Astfel, anul 2008 a fost proclamat, în cadrul instituţiilor europene, anul dialogului inter-cultural. În acest context, precizăm că, fără excepţie, cultul religios şi morala socială religioasă au marcat cultura tuturor popoarelor europene.
Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi la dezvoltarea tezaurului cultural naţional nu poate fi contestată sau considerată un „fals istoric“, ci a fost clar recunoscută prin Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor art. 7 (2). Primele şcoli şi tipărituri, în România, au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale pun în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural.
Nu trebuie să uităm că până la momentul adoptării Legii Instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic, ierarhii Bisericii aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Prin Legea Instrucţiunii publice din 1864, Religia deţinea un loc important, atât în cadrul învăţământului primar unde se preda Catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda disciplina numită atunci „Religiunea“ (art. 116), din franţuzescul Religion.
Reintroducerea Religiei, după anul 1990, în sistemul de învăţământ public la nivel primar, gimnazial şi liceal, de unde a fost îndepărtată de către regimul comunist ateu, în anul 1948, în mod forţat şi contrar tradiţiei româneşti, reprezintă, deci, un act de reparaţie morală şi nu o „noutate“ sau o decizie pripită. Astfel după anul 1990 s-a redat unui popor eminamente religios dreptul de-a fi el însuşi prin modul de a-şi educa tineretul potrivit identităţii şi culturii sale fireşti şi constante.
Necesitatea predării Religiei pentru binele comunităţii româneşti locale şi naţionale
Religia a avut, întotdeauna, în cadrul sistemului public de învăţământ, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi atitudinilor moral-sociale. Aşa cum Geografia oferă cunoaşterea configuraţiei spaţiale a pământului, esenţială pentru cunoaşterea patriei şi planetei, iar Istoria oferă cunoaşterea succesiunii temporale a generaţiilor umane, Religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni, între Creator şi creaturi, între persoane şi popoare. Prin urmare, studiul Religiei nu poate lipsi din curriculum sau din programul şcolii româneşti, tocmai pentru că studiul Religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală şi de a transmite valori permanente tinerei generaţii.
Însă, pentru că Biserica propune, nu impune, valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sunt obligaţi să urmeze orele de Religie sau să participe la slujbe şi manifestări religioase. Cu alte cuvinte, întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, respectându-se dorinţa părinţilor şi a copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităţilor locale, în conformitate cu articolul 26. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că „părinţii au dreptul de prioritate în alegerea modului de educaţie acordată copiilor lor“
Pe de altă parte, libertatea nu este simplă indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane. În acest sens, valorile oferite de educaţia religioasă sunt extrem de necesare, mai ales în această perioadă de secularizare a societăţii româneşti, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele teoretice, dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate şi virtuţile încurajate în cadrul orelor de Religie sunt necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii. Religia îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim şi ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi.
Aşadar, predarea Religiei în şcoală are valenţe educaţionale deosebite, prin rolul ei formativ în viaţa tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, şi oferind tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate. Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie pentru a apăra şi promova identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte azi într-o lume din ce în ce mai pluralistă şi mai fragmentată din punct de vedere spiritual şi social. Religia fiind lumina vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, evidenţiază valoarea eternă a faptelor bune, săvârşite în timpul limitat al vieţii terestre, şi promovează comuniunea între generaţii prin valorile perene ale credinţei cultivate şi transmise.
Cercetările sociologice şi psiho-pedagogice recente demonstrează rolul pozitiv al educaţiei religioase în procesul de formare a personalităţii tinerilor şi, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline şi la nivelul liceului, pentru formarea unor competenţe şi atitudini moral-sociale.
Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile de stat, contrar voinţei unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă, şi îndeosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale a tinerilor, înţelegând că „sufletul culturii este cultura sufletului“.
Îndeosebi astăzi, într-o vreme a individualismului materialist agresiv şi a relativismului valorilor morale şi sociale, tinerii de liceu au mare nevoie de lumină pentru suflet, de modele sfinte şi de valori eterne, de iubire curată şi speranţă susţinută de rugăciunea Bisericii şi de faptele bune ale credinţei statornice. Aşadar, pentru că Biserica îi binecuvântează pe tineri, se îngrijeşte de mântuirea lor şi de viitorul societăţii româneşti, ea nu doreşte un liceu fără Dumnezeu, ci afirmă, cu tărie, că ora de Religie este necesară nu numai copiilor, ci şi tinerilor din liceu.
Considerat prioritate naţională, învăţământul românesc nu poate fi lipsit de componenta sa religios-morală, dorită şi apreciată atât de copii, cât şi de părinţi.
În acest sens, Biserica doreşte să conlucreze cu Statul în transmiterea valorilor spirituale şi în formarea moral-socială a copiilor şi tinerilor, militând fervent pentru păstrarea orei de Religie şi în liceu.
„Nici eu NU vreau un liceu fără Dumnezeu!“
Iată câteva dintre reacţiile primite pe site-ul „Ziarului Lumina“, prin care se cere păstrarea orei de Religie în liceu:
Cosmin, 25 de ani, Galaţi: Consider că scoaterea Religiei din şcoli nu trebuie să se facă, mai ales în liceu unde tinerii învaţă să aleagă. Religia are un rol foarte mare în educaţia lor. Şi mai ales că unele canale de televiziune promovează în emisiunile de ştiri violenţa, crima şi tot felul de lucruri de acestea. Ce pot învăţa copiii de la aceste lucruri? Dacă am scoate şi Religia din şcoli unde am ajunge?
Deci Religia trebuie să se studieze în continuare din clasa I până în clasa a XII-a, aşa ar fi corect.
Măriuţa: Am 34 de ani şi fac parte din generaţia care nu a făcut Religie în şcoală. L-am descoperit pe Dumnezeu de curând şi sper să-L descopăr şi să-L simt tot mai mult. Mi-ar fi plăcut să am noţiunea de păcat mult mai devreme, mi-ar fi plăcut să am contact cu Religia mult mai devreme. Poate dacă aş fi făcut Religie în şcoală mi-aş fi deschis inima mai repede, înainte să fac aşa multe păcate. Cred că studiul Religiei în liceu e chiar mai important decât în şcoala generală. Întrebările apar în general în perioada adolescenţei, iar tinerii au nevoie să ştie că există şi această alternativă. Evident, alegerea le aparţine, şi predarea Religiei în liceu nu le îngrădeşte în nici un fel libertatea. Cei care vor avea urechi de auzit vor auzi, fiecare la vremea lui...
Nicoleta Cutcă, studentă la Facultatea de Matematică în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi: Vreau ca toţi elevii de liceu să facă ora de Religie, aşa cum am făcut şi eu. Eu la şcoală, de la ora de Religie, am învăţat foarte multe lucruri folositore: să-mi cinstesc părinţii, să-mi fac datoria de elev, am învăţat că trebuie să mă rog dimineaţa şi seara. După ce am învăţat la şcoală despre Sfânta Liturghie, am început să merg la biserică duminica. Ora de Religie are o importanţă foarte mare în viaţa unui elev. În cadrul acestei ore, înveţi lucruri pe care cu siguranţă nu le vei uita niciodată. Matematica o uiţi, fizica de asemenea, la fel şi chimia, dar când înveţi lucruri simple, despre cum să trăieşti frumos, nu ai cum să uiţi vreodată. DA, nici eu NU vreau un liceu fără Dumnezeu!
Emilia Stelian: Orele de Religie trebuie să existe şi în programa de la liceu. Sunt o persoană care a avut de suferit de pe urma faptului că pe vremea comunismului, Religia nu era predată în şcoli. Am rătăcit toată viaţa din această cauză şi când L-am reîntâlnit pe Dumnezeu, mi-am dat seama cât am pierdut. Trebuie să fie lumină în sufletele copiilor noştri. Nu-i lăsaţi în întuneric, cu atât mai mult cu cât vremea adolescenţei este o perioadă plină de ispite.
„Marile descoperiri ne întorc la divinitate“
Stamata Costanda: Am două fete eleve la Colegiul Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice, clasa a-IX-a şi respectiv la Şcoala Generală nr.279 , clasa a VIII- a, Bucureşti. Prin acest mesaj subscriu pentru predarea Religiei în licee ca materie obligatorie în sistemul public de învăţământ, nu ca materie opţională. Ca mamă responsabilă pentru educaţia copiilor ei, consider că materia Religie, predată în liceu, îi ajută pe adoloscenţi să-şi aşeze şi să-şi fundamenteze simţul moral, al responsabilităţii, al respectului pentru valori şi vine în completare materiilor ca istoria, limba română şi biologie, matematică, istoria românilor. Spre exemplu, istoria civilizaţiilor nu poate fi înţeleasă, fără să ştii istoria religiilor. Marile descoperiri ne întorc la divinitate. Comunismul a încercat să ne arate chiar şi un Eminescu-“împărat şi proletar“, un Creangă care prindea muşte cu Ceaslovul.
Bianca Ioana Ibănescu: Nu văd de ce să nu am avea toţi posibilitatea să ni se răspundă nevoile sufleteşti, participând la cursuri despre religia noastră ortodoxă, încă de la grădiniţă şi până la moarte, deci nu doar în cursul primar, gimnazial şi liceal. Consider că societatea noastră ortodoxă cu atât mai mult (deoarece alte religii prezente în ţara noastră sunt mai organizate din acest punct de vedere) are mare nevoie de aceste cursuri, de această educaţie esenţială. Chiar dacă s-ar introduce ca şi cursuri opţionale, cred că ar fi extraordinar de bine dacă aţi pregăti terenul şi un număr suficient de cadre, pentru a oferi această posibilitate, chiar şi în grădiniţe şi în facultăţi, precum în şi alte forme de învăţământ. Ar fi bine să încercaţi să atrageţi şi alţi oameni, adulţi care şi-au încheiat studiile, pentru cursuri, seminarii sau întâlniri de week-end, unde să-şi poată lămuri şi apropia mai mult mesajul biblic pe care nu l-ar înţelege suficient la predicile de duminică, de după Sfânta Liturghie.
„Nu am înţeles niciodată cu ce am putea înlocui Religia“
În intervenţiile avute la postul de radio Trinitas al Patriarhiei Române, mai multe personalităţi din ţară au prezentat propriile argumente pentru păstrarea orei de Religie în liceu. Vă prezentăm câteva dintre aceste argumente:
Acad. Răzvan Theodorescu: „Ideea de a renunţa la predarea Religiei în şcoală este o idee care poate să rimeze cu acele civilizaţii occidentale care, de câteva decenii, au un anumit tip de educaţie religioasă care le permite, până la urmă, să discearnă mai bine ceea ce se petrece în câmpul spiritualităţii. Pentru societatea românească, însă, care timp de 50 de ani a trăit într-o formulă de ateism sălbatic, a face o asemenea modificare mi se pare un atentat la mintea şi la sufletul tineretului nostru.“
Maestrul Tudor Gheorghe: „Scoaterea Religiei din şcoli mi se pare un joc aberant şi stupid, un joc la care suntem sătui de experienţe ca să mai continuăm cu altele, de tot felul. Nu am înţeles niciodată cu ce am putea înlocui Religia, când sunt o seamă de învăţăminte milenare. În tradiţia ortodoxă a poporului român, a încerca să inoculeze această idee este deja o prostie. Ce poate face rău dacă bunii copii, de mici, sunt învăţaţi să înveţe şi să respecte cele 10 porunci? Pe cine necăjeşte religia ortodoxă, care te învaţă să-ţi iubeşti aproapele?“
Pr. lect. dr. Mihai Vizitiu, consilier pe probleme de învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor: „În Legea învăţământului, cea care este încă în funcţiune, Religia are un statut egal cu celelalte discipline care fac parte din trunchiul comun de la clasa I până la clasa a XII-a. Importanţa ei este dată de faptul că ea este, prin excelenţă, o disciplină formativă, o disciplină în care elevii nu studiază doar teoretic anumite probleme de credinţă, de morală, de spiritualitate, ci ea modelează sufletele. De aceea, ţinând cont de acest lucru, este absolut necesar să fie menţinută şi în noul proiect al Legii învăţământului cu acelaşi statut. Sunt anumite discipline care, prin specificul lor, au un rol deosebit de important, iar între acestea, îndrăznesc să spun că Religia se situează pe primul loc. Religia îl ordonează pe copil, pe elev, îl pregăteşte pentru viaţă, îl formează pentru un comportament social adecvat şi pentru relaţii de bună convieţuire cu toţii oamenii. Nu se poate să ai un instrument cu care să modelezi sufletul şi tu să lupţi împotriva lui pentru a-l înlătura. Dacă scoţi Religia din şcoală, creezi premisele pentru continuarea acestor abateri de la morala creştină, de la morală în general, dar şi de la normele de bună convieţuire socială.“
Pr. Gheorghe Dogaru, inspector pe probleme de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar General al Municipiului Bucureşti: „Ora de Religie nu este una de ideologie. La această oră, elevul are de învăţat ceva despre el sau despre cel de lângă el, care îmbrăţişează o altă confesiune sau o altă religie. Ora de Religie este ora în care nu trebuie să existe discriminare, nu trebuie să existe nici un fel de reticenţă, ci învăţăm să fie buni, pentru că în felul acesta la ora de Religie coborâm în sufletele micuţilor copii ideea de bine, ideea de frumos, ideea de adevăr şi de dreptate.“
Conf. dr. Vasile Timiş, titularul disciplinei Didactica Religiei, de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj Napoca: „Când vorbim de ora de Religie în şcoala românească trebuie să înţelegem că sintagma arhicunoscută «şcoala a început în tinda Bisericii» trebuie să fie şi ea, într-o oarecare măsură, un argument pentru studierea Religiei în Şcoala românească. Mai mult decât atât, putem spune că, dacă în trecut, primele secvenţe educaţionale au apărut şi s-au desfăşurat în tinda Bisericii, iată că acum, tinda Bisericii a devenit altarul şcolii. Mai mult decât atât, în spaţiul românesc, înainte de apariţia primelor abecedare au apărut «Ceaslovul», «Psaltirea», cărţi de rugăciune, Sfânta Scriptură şi «Vieţile Sfinţilor». Dacă vă veţi uita în perioada interbelică, locul şi rolul disciplinei Religiei a fost foarte bine conturat şi cred că fiecare dintre cei care atunci s-au ocupat de problemele educaţiei au conştientizat acest fapt, şi anume că nu putem să separăm actul educaţional de componenţa lui morală. Europa are o moştenire creştină, şi lucrul acesta este conştientizat în toate statele Europei, ca dovadă că în majoritatea dintre statele Comunităţii Europene se studiază educaţia religioasă şi Religia în şcoală, la toate nivelurile“.
Trimite unui prieten
Sus
