Hristos nu a lăsat împărtăşania pentru îngeri, ci pentru oameni

• E-mail
• Print
• RSS
• digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz
• Text

Dacă Sfintele Taine sunt aşa de uimitoare, de înfricoşătoare, de înalte, de departe de noi, aşa de neatins şi de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos? Noi, ăştia nevrednici, care ne socotim nevrednici şi care oricum suntem nevrednici; oricum suntem mai prejos de Taine.

Răspunsul ni-l dă Domnul Hristos, Care ne-a dat Tainele. El n-a dat Tainele pentru îngeri, ci pentru oameni. Gândiţi-vă, de pildă, că doi dintre cei care s-au împărtăşit la Cina cea de Taină cu Trupul şi Sângele Mântuitorului au făcut lucruri care nu ţin de o viaţă superioară: Iuda cel împărtăşit L-a vândut şi Petru cel împărtăşit a zis că nu-L cunoaşte. Domnul Hristos, când le-a dat Tainele acestea, n-a ştiut ce urmează? A ştiut!

Nouă, nevrednicilor, ne-a dat Trupul şi Sângele Său, nu vrednicilor. E adevărat că noi trebuie să căutăm, să ne silim pentru o vrednicie la care niciodată nu putem ajunge. Dacă aşteptăm vrednicia, nu ne mai împărtăşim niciodată, pentru că niciodată nu suntem vrednici. Dar Domnul Hristos ne face vrednici. Cum zic copiii în rugăciunea către îngerul păzitor: „Eu sunt mic, tu fă-mă mare; eu sunt slab, tu fă-mă tare“, aşa putem spune şi noi în faţa Domnului Hristos: Doamne, ştiu că sunt nevrednic, ştiu că dacă ar fi după vrednicia mea nu ar trebui să mă împărtăşesc niciodată în viaţă, nici înaintea morţii. Dar: „eu sunt mic, tu fă-mă mare…“. Adică: „Doamne, Tu ai putere să mă faci vrednic, fă-mă vrednic“. Şi să ştiţi că Domnul Hristos ne face vrednici. Dacă noi avem mărturia Scripturii că Dumnezeu este iubire, apoi iubirea se împărtăşeşte, se revarsă, dă din sine, ridică, îl face mare pe cel mic, aşa cum şi noi, când avem iubire, facem lucrul acesta. Gândiţi-vă, de exemplu, când avem în faţă un copil, ori ne aplecăm la el, ne facem mici ca el, ori îl ridicăm în braţe. Astfel şi Dumnezeu ne-a dat Sfintele Taine pentru că ne iubeşte şi vrea să ne fericească. Nu vrea să ne osândească. Dar ele ne pot fi şi spre osândă, atunci când vrem să rămânem nevrednici, când le primim ca să ne fălim, când vrem să facem nişte lucruri care nu ţin de ele. Dar când îţi recunoşti nevrednicia şi când spui: „dintre păcătoşi, cel dintâi sunt eu“ şi te duci totuşi să te împărtăşeşti, te împărtăşeşti ca să nu mai fii cel dintâi dintre păcătoşi sau să nu mai fii păcătos. Sfânta Împărtăşanie să aibă putere atât de mare, încât să se vadă puterea Mântuitorului în noi, nu nevrednicia noastră.

Atunci când fiul risipitor s-a întors acasă şi tatăl lui i-a făcut ospăţ şi l-a primit, dacă el zicea că este nevrednic, toată veselia aceea n-ar mai fi avut nici un rost. Or, el s-a încadrat dintr-o dată în veselia pe care a făcut-o tatăl său. Aşa este şi cu împărtăşirea. Aşa, nevrednici cum suntem, ne mărturisim păcatele, primim iertare şi ne apropiem de Domnul Hristos aşa cum suntem. Nici nu ne mai gândim că suntem vrednici sau că suntem nevrednici, ci ne apropiem pentru că nu vrem să refuzăm ceea ce ne dă Domnul Hristos.

El ne dă Trupul şi Sângele Său ca să ne mântuim, să ne ajute, nu ca o recompensă. Sfintele Taine nu sunt o răsplată pentru binele făcut de noi, ci sunt un dar al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu Se revarsă către noi, iar noi Îl primim şi nu Îl refuzăm. Îi mulţumim Lui pentru toate acestea. Apoi, avem conştiinţa că toate acestea intră în mădularele noastre, în rărunchi şi în inimă. În rugăciunea a treia de mulţumire după împărtăşire, spunem: „Intră în alcătuirea mădularelor mele, în rărunchi şi în inimă“, adică în toată existenţa mea. Intră, Doamne, răspândeşte-te, să curgi şi tu cum curge sângele nostru. Cum se alcătuieşte hrana noastră pământească pentru existenţa noastră, aşa să se alcătuiască şi Trupul Tău.

Dacă citim aceste rugăciuni ca pe nişte lucruri exterioare, de pravilă, sigur că n-o să înţelegem niciodată bucuria împărtăşirii. Dar dacă ne gândim la ele, dacă le purtăm în minte, atunci ele devin nişte lucruri prin care trăim, prin care ne depăşim pe noi înşine.

Vin credincioşi şi întreabă dacă nu se împărtăşesc cu osândă. Ei, asta o ştie conştiinţa fiecăruia. Dacă eşti curat la suflet şi sincer în ceea ce faci, în ceea ce doreşti, poţi să fii sigur că Dumnezeu te primeşte şi intră în alcătuirea mădularelor tale şi îţi schimbă viaţa. Dacă o face cineva numai aşa, ca să fie văzut că s-a mai împărtăşit o dată, nu-i poate folosi şi, într-un fel, e spre osândă. Însă Dumnezeu ştie când e spre osândă, când e spre bine. Noi simţim însă prezenţa Mântuitorului în noi. Şi apoi avem ajutorul Maicii Domnului, căreia îi mulţumim, căci prin ea Dumnezeu a avut trup şi sânge şi am primit posibilitatea de a ne împărtăşi cu dumnezeieştile Taine.