Avem nevoie de modele în viaţă?

• E-mail
• Print
• RSS
• digg Facebook Twitter Stumble Reddit del.ico.us Buzz
• Text

Fie că recunoaştem, fie că negăm, din orgoliu sau din ruşine, anumite momente din viaţa noastră au fost marcate de anumite persoane care ne-au influenţat viitorul. Părinţii, profesorii, colegii, unii artişti sau chiar preotul paroh, toţi au contribuit la formarea noastră interioară. Amintind şi de nevoia de a fi ocrotiţi şi ghidaţi în viaţă, lucru moştenit de la naştere, am încercat să aflăm de la oamenii de pe stradă ce persoane le-au influenţat viaţa, care este portretul unui om ce poate servi ca model şi, mai ales, cât de mare este nevoia de modele valoroase pentru tinerii de astăzi.

Bogdan, 26 de ani, muncitor: Fiecare etapă a vieţii este marcată de anumite modele. Dacă analizez în mod obiectiv trecutul meu, îmi dau seama că, în copilărie, vedeam modele în anumite persoane din jurul meu, în special familia. În adolescenţă, când toţi avem criza maturizării, manifestată prin nonconformism, care ne formează ca adevăraţi rebeli, modelele după care mă ghidam în viaţa de zi cu zi erau persoane din aceeaşi categorie, dar mai mari decât mine, mai experimentaţi. În general, elevii mai mici încearcă să copieze năzbâtiile celor mai mari. Puţini sunt copiii care încearcă să calce pe urmele profesorilor, ale personalităţilor prezentate în cărţi, filme sau în presă. Majoritatea oamenilor, în perioada adolescenţei manifestă o dorinţă nestăpânită, uneori, să facă ceva ieşit din comun, ceva prin care să iasă în evidenţă, luând exemplu în acest sens fraţii mai mari, care deja au trecut de faza în care se „pun în gură“ cu părinţii, sau care fug noaptea de acasă la discotecă, care în momentul respectiv se află într-o independenţă faţă de familie sau chiar faţă şcoală. Până la urmă este vorba de o maturizare. Odată cu înaintarea în vârstă şi cu maturizarea gândirii, lucrurile se schimbă. Modele devin cei de care depindem: şefii, profesorii ori colegii de muncă. Apoi, cea mai mare parte din viaţă ne-o petrecem fără să avem un model. Pur şi simplu ne ghidăm după ceea ce am învăţat.

„Prefer să fiu originală“

Alexandra, 18 ani, elevă: Nu este necesar să ai modele în viaţă. Poţi fi cineva şi fără să copii gesturile, ocupaţiile, comportamentul şi stilul de viaţă al celor din jur. Prefer să fiu originală. Mă ghidez după ceea ce-mi transmite muzica pe care o ascult şi lucrurile pe care le fac pentru a mă simţi cât mai bine. Dacă am modele dintre profesori? Nici pe departe. Nu-mi doresc să le calc pe urme. Mă descurc singură prin ceea ce fac şi gândesc. Cum să-mi fie model cineva care nu înţelege stilul meu de viaţă? Profesorii, şi chiar părinţii, nu ne înţeleg şi ne consideră cauze pierdute. De aceea nu am modele în viaţă. În schimb, fac o selecţie atentă, după gusturile şi nevoile mele, la muzică, artişti, filme, îmbrăcăminte.

Constantin Anton, 65 de ani, pensionar: Era cam greu în vremurile în care m-am format ca om să ai alte modele decât cele impuse de regimul comunist. Majoritatea oamenilor erau sufocaţi de comunism, aşa că nu aveam modele. Asta nu înseamnă că nu ne marcau profesorii buni, şefii de la serviciu, ori colegii care se pricepeau mai bine în meseria urmată. Acum lucrurile stau altfel pentru tineri. Au libertatea de alegere. Dar e şi riscant. Există o multitudine de modele impuse mediatic şi care în mare parte nu sunt demne de urmat. Oamenii de valoare, conştienţi de ceea ce pot, stau în banca lor. Puţini îi cunosc, îi apreciază şi îi urmează. În schimb, cei care ies în faţă sunt interesaţi politic. Nu fac altceva decât să se impună prin metode mai comuniste decât în timpul comunismului şi să vrăjească oamenii prin cuvinte care le sucesc minţile. Să ştiţi că nu toţi cei care vorbesc frumos trebuie să fie consideraţi modele. În zilele noastre, este greu pentru tineri să aibă modele. Şi să nu uităm că acum avem libertate religioasă, ceea ce ne oferă posibilitatea să ascultăm ceea ce ne învaţă preotul în biserică. Nu ştiu dacă un preot este un model, pentru că nu toţi trebuie să ne facem preoţi.

Marian, 14 ani, elev: Nu mi-am făcut un model dintre profesori, dintre colegii mai mari sau dintre vedetele de la televizor. Ascult de părinţi, de bunici sau de părintele de la biserică. Mă învaţă multe lucruri bune. Dar nu m-am hotărât să urmez paşii pe care i-a făcut în viaţă cineva din jurul meu. Poate mai târziu îmi voi alege un model. Dar cred că se poate şi fără un model. Noi învăţăm de mici să ne descurcăm singuri. Dar trebuie să învăţăm de la cineva cum să facem lucrurile singuri.

„Am luat câte ceva de la fiecare“

Corina, 25 de ani, doctorand: Avem modele în viaţa particulară şi modele în viaţa profesională. Cele din viaţa personală sunt, în general, din familie ori dintre prietenii foarte apropiaţi. N-am avut un model anume, nici pe plan profesional, nici în viaţa particulară. Până la urmă, oricine poate fi model, pozitiv sau negativ, pentru altcineva, prin realizările sau, din contră, prin eşecurile sale. Nu mi-a marcat cineva existenţa, astfel încât să spun că mă ghidez după ceea ce face sau gândeşte respectiva persoană. Dar, cu siguranţă, am urmat sfaturile multor persoane cu mai multă experienţă. Orice om, chiar dacă îţi este străin, singura relaţie între tine şi el fiind cea strict profesională, poate să fie model. În orice domeniu înveţi meseria de la cineva, fie profesor ori practician. Pot fi consideraţi aceştia modele, în măsura în care au izbutit să exceleze în domeniul respectiv. Vital este să ridici cât mai sus pragul la care vrei să ajungi din punct de vedere profesional, alegând ca sistem de referinţă somităţi în domeniul în care activezi. Chiar dacă nu-i vei ajunge, măcar ştii că te poţi ridica cât de sus îţi stă în puteri.

Mihai, 34 de ani, tehnician la E.on România: De la persoanele care m-au educat am luat ce era mai bun. Nu mi-am făcut un model din cineva anume. Am luat câte ceva de la fiecare. Cred că asta este formula cea mai bună, pentru că rişti să copiezi pe cineva şi să-ţi pierzi propria identitate, personalitate şi să nu fii original. Desigur, trebuie să fie ceva după care să te ghidezi. Excludem aici imaginea pe care şi-o comercializează unii prin presă ori prin alte metode. Dar să ştiţi că şi de aici se pot lua exemple, se poate lua ceva bun. Spre exemplu, o vedetă care s-a drogat în trecut, dar a depăşit această problemă, cu siguranţă, prin curajul său de a merge mai departe, a fost la un moment dat un model pentru tineri. Dar acestea sunt cazuri izolate, aşa cum probabil sunt şi cazurile de modele veritabile.

Andreea, 28 de ani, profesor: Mama mi-a fost modelul suprem în viaţă. Am încercat să-i calc pe urme şi să ţin mereu cont de sfaturile ei. Probabil este ceva firesc pentru fete. Am învăţat de la ea să privesc lucrurile cu seriozitate şi cu responsabilitate. Profesional, am un model apropiat. Este şi naşul meu şi de aceea îmi este uşor să-l urmez, având şi meserii comune. Nu ştiu în ce măsură o persoană străină poate fi model. În general, oamenii din elita societăţii nu prea pot fi luate ca model. Mai ales o persoană publică, despre care ştii de la televizor. Pentru ei contează banul şi interesul personal. Nu le cunoşti viaţa în totalitate. Preoţii sunt modele. Înveţi de la ei să te rogi, să preţuieşti moralitatea. Dar nu cred că tinerii se mai avântă în a-şi lua astfel de modele. Mai ales profesional. E greu să fii preot şi nu cred că băieţii se mai gândesc la asta. Preferă lucruri mai la îndemâna oricui.

„Banul este modelul“

Emil Hopu, 58 de ani, inginer constructor: Am fost educaţi să învăţăm şi să muncim. Modelele noastre erau profesorii, activiştii şi însuşi Ceauşescu. Chiar dacă lucrul acesta era forţat şi rău, cred că era mai puţin periculos decât acum. Tinerii nu visează decât bani şi faimă. Toţi vor să fie vedete de televiziune, muzicieni sau fotbalişti. Şi asta pentru că sărăcia, uneori, dezumanizează. Banul este modelul. Se trece peste orice principiu, peste orice model pentru a face bani. Ce să mai vorbim despre respectul celui de lângă tine, de spiritul comunitar, de dragostea de ţară, de natură şi chiar de iubire. Toate dispar când e vorba de bani. Primează modelul maşinii pe care o conduci şi grosimea portofelului. Aşa că nu putem vorbi despre modele, chiar dacă ele există încă. Ce folos dacă nu sunt urmate?

Monica, 47 de ani, muncitor la CFR: Când eram la liceu, şi învăţam o meserie, nu visam decât cum să fac mai bine acea meserie, cum să-i fiu pe plac maistrului ori profesorului. Erau pentru noi nişte zei. Acum, profesorii, care ar trebui să fie al doilea tip de modele, după familie, sunt luaţi în râs. Nimeni nu-şi doreşte să-şi însuşească valorile promovate de aceştia. De modelul personal nici nu mai vorbim. Acum fetele visează să se mărite cu fotbalişti plini de bani, cu artişti, cu afacerişti. Visează să ajungă prezentatoare de modă sau crainic TV. Cred că e şi vina noastră, a tuturor. Dacă am acorda mai multă atenţie, timp şi chiar bani unor oameni de valoare, cred că ar ieşi la iveală şi adevăratele modele. Oricum, cine doreşte şi caută, găseşte şi modele adevărate. Trebuie un mic efort şi multă voinţă.

Bogdan, 19 ani, elev: Maneliştii au modele manelişti, fotbaliştii şi microbiştii pe Adi Mutu, artiştii pe marii actori, pictori, muzicieni. Ne alegem modele după ceea ce dorim să devenim în viaţă. Dacă eu doresc să ajung cântăreţ de muzică hip-hop, trăiesc zi de zi ascultând melodiile lui „Tu Pac“, Eminem şi alţii. Tocilarii din clasă au ca modele profesorii. Eu nu-mi fac modele şi nici nu mă impresionează nimeni. Dar dacă vreau să ajung cineva într-un domeniu, studiez bine pe cei care sunt buni în acea ocupaţie. Deocamdată nu mă gândesc la asta. Doar îmi trăiesc viaţa şi urmez instinctele interioare, care îmi spun ce să fac, cum să mă îmbrac, ce muzică să ascult. Mai târziu, când voi munci, voi găsi pe cineva de la care să învăţ.