Agenda creştinului|Luni, 07 Aprilie 2008

Prezentare de carte: Postul trebuie să te ajute să ieşi de sub stăpânirea celor trupeşti

Ciprian BÂRA

Pentru cei doritori de cuvinte folositoare în urcuşul duhovnicesc al postului semnalăm cartea „Predici la Postul Mare“ scrisă de vrednicul de pomenire patriarhul Nicodim Munteanu (1939-1948).

Cuvântările şi meditaţiile cuprinse în acest volum sunt închinate tuturor creştinilor dreptmăritori care s-au angajat sau se vor angaja pe calea cea plină de bucurie a postului, spre întâlnirea Domnului în noaptea Învierii.

Omiliile acestui frumos buchet sunt structurate în 4 părţi şi cuprind sfaturi convingătoare şi sensibile despre lucrarea pocăinţei adevărate şi despre nemărginirea dragostei dumnezeişti.

„Sunt îndeobşte cunoscute râvna pastorală şi ostenelile acestui mare ierarh şi cărturar al Bisericii noastre pentru răspândirea învăţăturii celei mântuitoare în sânul poporului său. Ar fi de-ajuns să amintim că adormitul întru fericire patriarh Nicodim a fost cel care a iniţiat binecunoscuta şi atât de valoroasa colecţie «Ogorul Domnului», pe când se afla la Mănăstirea Neamţ, şi din care au apărut nu mai puţin de 35 de volume, conţinând în cea mai mare parte tălmăciri după scrieri duhovniceşti ale unor renumiţi ierarhi şi clerici ortodocşi.

Chiar cartea de faţă face parte din amintita colecţie, forţa spirituală pe care o degajă paginile ei explicând larga răspândire pe care au cunoscut-o ediţiile de până acum, nu numai printre preoţi, ci şi printre mirenii evlavioşi“, aflăm din prefaţa cărţii.

În continuare, redăm un scurt pasaj despre post cuprins în acest volum: „Postul trebuie să-ţi ajute, mai întâi de toate, să ieşi de sub stăpânirea celor trupeşti, să sfărâmi puterea şi stăpânirea lor, să dai slobozenie şi îndemnare ochiului sufletesc de a cerceta toată viaţa ta, de a afla cât mai bine rănile conştiinţei tale, a descoperi patima de căpetenie care te roade, a te îndemna să cauţi cu toată inima lecuirea ei, a te hotărî o dată pentru totdeauna să începi o viaţă bună.

Dacă asta nu se dobândeşte, înseamnă că postul nu ţi-a adus folosul trebuitor, şi trebuie deci sau să-l intensifici, sau să-1 îndrepţi. Trebuie să-l intensifici sau să-l îndrepţi şi în cazul în care tu, deşi posteşti, totuşi nu te-ai apropiat cu duhul de Mântuitorul tău, n-ai simţit nevoia aceasta,

n-ai simţit foamea duhovnicească şi dorinţa de a te sătura din masa dumnezeiască a Trupului şi Sângelui Lui, n-ai auzit încă înlăuntrul tău glasul dragostei Lui, care te cheamă la unirea cu El.“

Cartea de faţă a apărut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi are 328 de pagini.

 

Ultimele ştiri

Evanghelia de Duminică

  • Iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele - lumina vieţii creştine
    Iubirea-fata-de-Dumnezeu-si-de-aproapele---lumina-vietii-crestine

    Duminica a XV-a după Rusalii (Porunca cea mai mare din lege) Matei 22, 35-46 În vremea aceea s-a apropiat un învăţător de lege şi, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în lege? Iar Iisus i-a răspuns: să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot ...

  • Haina de nuntă cerească - lumina sufletului curat
    Haina-de-nunta-cereasca---lumina-sufletului-curat

    Evanghelia Duminicii a XIV-a după Rusalii (Pilda nunţii fiului de împărat) Mt. 22, 1-14 Zis-a Domnul pilda aceasta: asemănatu-s-a împărăţia cerurilor unui împărat care a făcut nuntă fiului său şi a trimis pe slujitorii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei nu au vrut să vină. Iarăşi a mai trimis ...

  • Slujitorii răi pierd împărăţia lui Dumnezeu
    Slujitorii-rai-pierd-imparatia-lui-Dumnezeu

    Evanghelia Duminicii a XIII-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor celor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul: Ascultaţi pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie şi a împrejmuit-o cu gard; apoi a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a ...

  • Viaţa veşnică se dobândeşte prin milostenie
    Viata-vesnica-se-dobandeste-prin-milostenie

    Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii (Tânărul cel bogat) Matei 19, 16-26 În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un tânăr oarecare şi I-a zis: Învăţătorule bun, ce să fac ca să am viaţa veşnică? Iar El i-a zis: de ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu; iar dacă ...

  • Iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu
    Iertarea-aproapelui-ne-face-milostivi-ca-Dumnezeu

    Evanghelia Duminicii a XI-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) Matei 18, 23-35 Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând ...

  • Credinţa, rugăciunea şi postul alungă demonii
    Credinta-rugaciunea-si-postul-alunga-demonii

    Duminica a X-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) Matei 17, 14-23. "În vremea aceea, iată s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus la ucenicii ...

  • Credinţa puternică învinge încercările vieţii
    Credinta-puternica-invinge-incercarile-vietii

    Evanghelia Duminicii a IX-a după Rusalii (Umblarea pe mare a Mântuitorului şi potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Săi ca să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. După ce a dat drumul mulţimilor, Iisus ...

  • Darurile se înmulţesc prin binecuvântare
    Darurile-se-inmultesc-prin-binecuvantare

    Evanghelia Duminicii a VIII-a după Rusalii (Înmulţirea pâinilor şi a peştilor). Matei 14, 14-22 În vremea aceea, Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I S-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de dânsul ucenicii Săi şi I-au zis: locul acesta ...

  • Credinţa în Hristos aduce vindecare
    Credinta-in-Hristos-aduce-vindecare

    Evanghelia Duminicii a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum) Matei 9, 27-35. În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit ...

  • Credinţa celor milostivi ajută pe cel bolnav
    Credinta-celor-milostivi-ajuta-pe-cel-bolnav

    Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 "În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea înapoi şi S-a întors în oraşul Său. Şi iată că I-au adus pe un slăbănog, care zăcea în pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte fiule; ...

  • Bunătatea lui Hristos eliberează oamenii de răutatea demonilor
    Bunatatea-lui-Hristos-elibereaza-oamenii-de-rautatea-demonilor

    Duminica a V-a după Rusalii (Vindecarea a doi demonizaţi) Matei 8, 28-34; 9,1 "În vremea aceea, când a trecut Iisus dincolo, în ţinutul Gherghesenilor, iată că l-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte, foarte furioşi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. Şi iată au început să strige ...

  • Iubirea lui Hristos trezeşte în păgâni credinţă milostivă
    Iubirea-lui-Hristos-trezeste-in-pagani-credinta-milostiva

    Duminica a IV-a după Rusalii. (Vindecarea slugii sutaşului) Matei 8, 5-13. "În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum, iată că s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi grăind: Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se. Iisus i-a zis: voi veni şi-l voi tămădui. Dar sutaşul, răspunzând, a ...

  • Căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu, prioritate a vieţii veşnice
    Cautarea-Imparatiei-lui-Dumnezeu-prioritate-a-vietii-vesnice

    Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) Matei 6, 22-33 "Zis-a Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine, este întuneric, ...

  • Chemarea Apostolilor pregăteşte taina Bisericii
    Chemarea-Apostolilor-pregateste-taina-Bisericii

    Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt (a Sfinţilor Români) Mt. 4, 18-23 "În vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe Andrei, fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari, şi le-a ...

  • Sfinţii, lucrarea Duhului Sfânt în lume
    Sfintii-lucrarea-Duhului-Sfant-in-lume

    Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) Matei 10, 32-35, 37-38, 19, 27-30 "Zis-a Domnul către ucenicii Săi: pentru cel care va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi ...

Calendarul zilei

"Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El. Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va ...
"Şi s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus Lui toate câte au făcut şi au învăţat. Şi El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi ...
A fost fiul patricianului Teodot, iar mama sa a fost Rufina. În timpul persecuţiilor din secolul al III-lea, aceştia au fost aduşi din provincia Gangara la guvernatorul Cezareei Capadociei, Faust, unul dintre aprigii prigonitori ai ...

Agenda creştinului

Preacucernice părinte Cătălin Teulea, cum vedeţi legătura dintre Biserică şi şcoală? Atât Biserica, precum şi Şcoala sunt instituţii ce lucrează cu fundamentul societăţii - familia. Investim în familia cea mare a Bisericii cârmuită de Hristos, ...
Taina Sfântului Maslu, ca de altfel toate cele 7 Sfinte Taine sunt lucrări harice prin care se împărtăşeşte harul Sfântului Duh. Aşadar, primirea harului, la Sfântul Maslu, nu este condiţionată de conţinutul pericopei evanghelice, nici ...
"Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu." (Ioan ...
Aureolă Lucian Blaga Ca-ntr-o legendă veche şi uitată În valea noastră s-a ivit o sfântă. În preajma ei mereu văzduhul cântă. Şi umblă zvon că noaptea câteodată când stă pe întuneric în chilie...

Opinii

EDITORIAL: Este nevoie de abc-ul credinţei
Este ridicol şi jignitor faţă de Hristos şi de fiinţa noastră să cunoaştem despre Ortodoxie doar lucruri fugare, de unică folosinţă, ca...
Artistul fierar şi traiul călugăriei
Se ascund printre noi oameni de mare valoare din varii domenii care rămân aproape necunoscuţi sau de multe ori uitaţi. Opera lor...

Jurnalul Trinitas TV   Duminica, 25 Iulie 2010

Arhivă

Vremea

Bucuresti

Înnorat
Temperatura: 22°C
Umiditate: 20%
Vânt: v la 14 km/h

jo

Senin
4°C | 24°C
vi

Senin
9°C | 24°C


Parţial Însorit
9°C | 23°C
du

Senin
9°C | 24°C

SATI - Studiul de audienta si trafic internet